Captura impresionanta de tigari

Vineri dimineaţă, în jurul orelor 06:45, poliţiştii de frontieră specializaţi în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au desfăşurat o acţiune complexă care a avut ca scop combaterea contrabandei cu produse accizabile.

 

Astfel, poliţiştii de frontieră au verificat mai multe mijloace de transport care se deplasau pe comunicaţia Arad – Timişoara, ocazie cu care a fost oprit în trafic şi un automarfar înmatriculat în Bulgaria, care era condus de un cetăţean român.

 

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, în remorca automarfarului au fost descoperite peste 150.000 pachete ţigări marca „Marble”, netimbrate. Valoarea bunurilor este de aproximativ 300.000 euro.

 

În cauză sunt continuate cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi pentru a se stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

Întreaga cantitate de ţigări şi mijlocul de transport au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Galerie Foto si Video, aici

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed