Carpatair a realizat o cifră de afaceri de 74 mil. euro în 2010

0

Numărul pasagerilor transportaţi pe rute regulate a crescut cu 13%, iar gradul de ocupare a înregistrat şi el o creştere, de 6,5%, comparativ cu 2009.

 

Anul trecut, Carpatair a adaugat două noi baze operationale, la Craiova şi Bacău, la cele două tradiţionale – Timişoara şi Bucureşti. În plus, compania a introdus şase noi destinaţii, ceea ce a dus la o creştere cu 14 % a numărul total de zboruri operate în 2010.

 

“Un alt pas important realizat în 2010 a fost intrarea în operare cu zborurile Bucureşti – Milano pe Aeroportul Linate din Milano. Pentru Carpatair, obţinerea accesului pe Milano – Linate este un mare succes şi reprezintă o recunoaştere a calităţii serviciilor companiei”, a declarat Paula Ardelean, vice-preşedinte de marketing şi vânzări.

 

La începutul acestui an, Carpatair a intrat pe segmentul turismului de vacanţă prin lansarea pachetelor de tip City Breaks personalizate pentru 10 destinaţii operate în Italia, Grecia şi Germania.