Casa Albă amenință direct Rusia, dacă invadează Ucraina: Vom avea un răspuns sever și rapid

Casa Albă a promis un răspuns dur dacă trupele ruse vor intra în Ucraina, grăbindu-se să clarifice remarcile preşedintelui Joe Biden din timpul conferinţei de presă susţinute miercuri cu privire la posibilitatea unei incursiuni „minore”, o formulare confuză care a fost puternic criticată de opoziţie, transmite joi AFP.

Dacă forţele militare ruse trec graniţa cu Ucraina, aceasta va constitui o nouă invazie care va atrage „un răspuns rapid, sever şi unit” din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi, a indicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, informează Agerpres.

„Dacă este o incursiune minoră”, membrii NATO pot fi împărţiţi în ceea ce priveşte amploarea răspunsului, dar dacă ruşii „fac tot ce sunt în stare cu forţele pe care le-au adunat la graniţă, va fi un dezastru pentru Rusia”, a afirmat preşedintele Biden, care a mai afirmat că situaţia ar putea „scăpa de sub control”.

Această formulare ambiguă despre o incursiune „minoră” a atras critici aspre din partea opoziţiei, care l-a acuzat pe preşedintele democrat că s-a resemnat cu un atac din partea Rusiei.

„Neputinţa lui Joe Biden l-a încurajat pe Vladimir Putin, iar acum tocmai i-a dat lui Putin undă verde pentru a invada Ucraina”, a reacţionat pe Twitter senatorul republican Tom Cotton.

„Deci dacă acaparează doar anumite zone ale Ucrainei răspunsul nostru va fi mai puţin dur decât dacă va anexa totul?”, s-a indignat şi colegul său, Marco Rubio.

În urma acestor reacţii, Casa Albă a dat asigurări că preşedintele nu a făcut altceva decât să stabilească o diferenţă între o ofensivă „militară”, pe de o parte, şi una „nemilitară, paramilitară sau cibernetică”, pe de altă parte. Agresiuni nemilitare, inclusiv tactici paramilitare şi atacuri cibernetice vor primi „un răspuns decisiv, reciproc şi unit”, a precizat Psaki, conform Reuters.

„Fiecare dintre aceste acţiuni va primi un răspuns proporţional”, a mai asigurat, pe Twitter, şi o purtătoare de cuvânt, Emily Horne.

După o serie de discuţii diplomatice în Europa săptămâna trecută, Moscova şi Washingtonul urmează să încerce din nou vineri să dezamorseze ameninţarea unui nou conflict în Ucraina în cadrul unei întâlniri la Geneva între secretarul de stat american Antony Blinken şi omologul său rus, ministrul de externe Serghei Lavrov.

După ce miercuri s-a aflat la Kiev, secretarul de stat american este aşteptat joi la Berlin pentru discuţii cu Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed