Căștile Albe anunță oprirea operațiunilor de salvare din Siria. Niciun om nu a mai fost găsit în viață, de joi

Theodora Șutiu

Căștile Albe, grupul de salvatori care a acționat în Siria după cutremur, a anunțat, sâmbătă, încheierea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei şi care au fost grav afectate de cutremurele de luni.

Decizia a fost luată după ce, începând de joi, salvatorii nu au mai reuşit să găsească persoane în viaţă printre dărâmături, relatează EFE.

Salvatorii din Siria au informat că „operaţiunile de căutare şi salvare sunt considerate a fi încheiate” şi a amintit că echipele sale „au lucrat fără oprire timp de 108 ore în peste 40 de oraşe, localităţi şi sate” unde 479 de clădiri s-au prăbuşit complet şi 1.481 au suferit daune semnificative.

Căștile Albe au salvat de luni 2.950 de răniţi în zonele aflate sub controlul rebelilor în provinciile Idlib şi Alep

De luni și până sâmbătă, atunci când operațiunile de salvare s-au încheiat, Căştile Albe din Siria au salvat şi au acordat asistenţă unui număr de 2.950 de răniţi în zonele aflate sub controlul rebelilor în provinciile Idlib şi Alep, însă „niciun supravieţuitor nu a mai fost găsit sub dărâmături de joi, 9 februarie”, a deplâns grupul.

De acum, a transmis organizația din Siria, eforturile se vor axa pe recuperarea cadavrelor prinse sub dărâmături şi pe înlăturarea molozului.

Cutremurele au provocat moartea a cel puţin 3.553 de persoane în întreaga ţară, din care 2.166 au fost înregistraţi în zonele aflate sub controlul opoziţiei siriene.

S-au confruntat cu multe dificultăți

Căştile Albe au relatat că s-au confruntat cu „numeroase dificultăţi” de la primul cutremur, îndeosebi cu lipsa de combustibil pentru utilajele grele, cu lipsa echipamentelor tehnice moderne pentru a găsi răniţii şi cu “lipsa ajutorului şi sprijinului internaţional”.

„Să lucrezi cu mii de răniţi la temperaturi scăzute şi cu riscul de toxicitate provenit de la trupurile persoanelor prinse sub dărâmături se numără printre dificultăţile cu care s-au confruntat echipele noastre”, au anunţat Căştile Albe într-un comunicat.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole

Lasă un comentariu