În urmă cu 25 de ani, ceea ce nimeni nu credea că se va întâmpla s-a întâmplat. Zidul Berlinului a căzut şi drumul spre libertate a fost deschis. Fosta URSS şi statele din Vest a trebuit să accepte reunificarea Germaniei, tăiată după război.
Pentru România, aflată în aceeaşi situaţie cu Republica Moldova ca Germania de Vest cu cea de Est în urmă cu 25 de ani, zidul de pe Prut nu a căzut.
Reunificarea i-a costat pe nemţi, după unele estimări, 2.000 mld. dolari, bani cheltuiţi pentru infrastructură, ajutoare sociale şi modernizarea întreprinderilor. În 1990, Germania de Vest, cu o populaţie de 64 de milioane de locuitori, avea un PIB total de 1.280 mld. dolari, adică un PIB per capita de 19.000 $.
Germania de Est, cu o populaţie de patru ori mai mică, adică de 16 milioane de locuitori, avea un PIB total de 25 de ori mai mic, adică de 48 mld. dolari, pentru că avea un PIB per capita de doar 3.000 de dolari. Prin urmare, Germania de Est reprezenta cam un sfert din Germania de Vest ca populaţie şi a 25-a parte ca PIB.
Este interesant că astăzi, în 2014, Republica Moldova reprezintă circa 20% din populaţia României (respectiv 3,6 milioane faţă de 20 de milioane) şi la nivelul PIB-ului total tot cam a 25-a parte. România are un PIB de circa 147 mld. euro, iar Moldova un PIB de circa 6 mld. euro. Astfel, datele arată că pe nemţii din vest reunificarea i-a costat aproximativ de 1,5 ori PIB-ul anului 1990, bani cheltuiţi în ultimii 25 de ani şi care urmează încă să fie cheltuiţi până în 2019. Extrapolând, pentru România costul ar fi de 1,5 ori PIB-ul anului 2014, adică un necesar de circa 200 mld. euro pentru următorii 25-30 de ani. Suma poate părea uriaşă, dar în următorii 30 de ani PIB-ul României va avea o valoare de 5-10 ori mai mare.
În urmă cu 25 de ani, pe 9 noiembrie, odată cu căderea Zidului Berlinului avea să înceapă pentru cele două Germanii, de Vest şi de Est, un proces dureros de unificare, iar pentru întreaga Europă de Est lungul marş către democraţia occidentală şi desprinderea de trecutul comunist.
În Germania unită diferenţele sunt astupate încet şi sigur, dar cu costuri financiare uriaşe suportate de vest-germani, iar Germania s-a transformat din „omul bolnav al Europei“ şi o problemă pentru ţările vecine în locomotiva de creştere a economiei europene şi cea mai mare forţă politică din UE. Un „secret“ al succesului este leadershipul puternic şi hotărât.
Preţul financiar plătit de germani pentru reunificare este enorm după orice standarde, 2.000 de miliarde de dolari după unele estimări, bani veniţi din Vest, din care cea mai mare parte s-a dus pe ajutoare sociale, iar câteva sute de miliarde de dolari pe investiţii de proporţii epice în infrastructură. Politicienii vremii au implementat reforme şi măsuri economice despre care observatorii de atunci spuneau că sunt nebuneşti şi sortite eşecului.
Cel mai ambiţios program de subvenţionare din istoria modernă este în continuare în derulare. O suprataxă specială de „solidaritate“ de 5,5% pe venit, introdusă în 1991, pentru modernizarea estului este încă în vigoare.
Rezultatele de până acum sunt însă mai mult decât încurajatoare. Venitul mediu din est a crescut de la doar o jumătate la două treimi în raport cu cel din vest. De asemenea, speranţa de viaţă din est s-a majorat cu şapte ani, adică cu trei ore pentru fiecare euro investit de vest-germani. Rata şomajului în est este la cel mai redus nivel de după anii ’90 şi tinerii, care după reunificare au invadat vestul industrializat, au început să se mute în est.
Drumul nemţilor până aici nu a fost uşor. Pe măsură ce euforia căderii zidului se disipa, est-germanii şi-au dat seama că sunt nişte „sărăntoci“ în oraşele din vest. Mărcile est-germane erau inutile în Germania Occidentală, iar alocaţia de „bun venit“ de 100 de mărci vestice date de guvernul de la Bonn fiecărui estic a fost cheltuită repede pe tentaţiile occidentale, notează The Wall Street Journal. Protestele antiregim din Germania de Est au făcut evident că est-germanii vor să fie plătiţi în mărci occidentale, ceea ce însemna, inevitabil, reunificarea ţării, fuziunea vestului cu un stat falimentar şi o economie care, fără reforme, nu ar fi avut nicio şansă în afara blocului comunist.