Fostul luptător Cătălin Moroșanu este acum antreprenor. Iar ”meciurile” de azi nu sunt deloc ușoare. INTERVIU

Florian Gheorghe

Cătălin Moroșanu a schimbat mănușile de box cu o poziție de lider în lumea organizării galelor de kickboxing.

După o carieră prodigioasă în ring, cu 45 de victorii din 56 de meciuri, a transformat pasiunea sa pentru sporturile de contact într-o afacere de succes. Astăzi, el este motorul din spatele Dynamite Fighting Show (DFS), cea mai mare organizație de lupte din România.

O tranziție de succes

Dynamite Fighting Show (DFS) nu este doar un nume pe buzele tuturor fanilor de lupte din România, ci și un fenomen în creștere rapidă pe scena mondială grație asocierii cu legendarul Remy Bonjasky. Fapt ce dă o dimensiune internațională galelor DFS prin platforma sa de promovare marii vedete K1, Totodată, Moroșanu a investit toate câștigurile obținute în cei 15 ani de carieră în propria academie, un complex sportiv impresionant, situat în incinta Romexpo din București. Practic este cea mai mare sală dedicată sporturilor de contact din România, fiind nu doar locul de antrenament pentru mulți sportivi, ci și biroul central al lui Moroșanu

Provocările organizării: ”Ca sportiv stai în vestiar și te concentrezi pe adversar. Ca promoter te gândești la multe”

Cătălin (40 ani) recunoaște că organizarea unei gale de lupte este o afacere extrem de grea. “Nu e ușor să organizezi. Trebuie să te gândești la toate, la burse, logistică, sportivi, spectatori, controale, jandarmerie, pompieri, poliție. Ca sportiv, la o gala, stai în vestiar și te concentrezi pe adversary. Este un stres psihic considerabil, dar și o mare satisfacție când totul decurge perfect”, ne spune omul din spatele celor mai populare evenimente de Mix Martial Arts din România.

Viziunea pentru viitor: ”Am învățat de la gala la gală”

Cătălin Moroșanu, de la vedetă în ring la campion al spectacolului! Cu peste 20 de mari evenimente organizate și o echipă formată din profesioniști de top, amintim managerul Alin Huiu și celebrul arbitru de ring Cezar Gheorghe, Moroșanu continuă să ridice standardele în industria galelor de lupte. “Am învățat de la gală la gală. Învățăm constant și ne îmbunătățim”, a concluzionat Moroșanu.

Cum a fost tranziția de la sportiv cu o carieră remarcabilă la organizator?

Cătălin Moroșanu: Tranziția a fost provocatoare. Ca luptător, mă concentram pe antrenamente și meciuri, dar acum, ca organizator, trebuie să gestionez multe aspecte: de la sportivi și spectatori până la logistică și securitate. Este mult mai stresant, dar și foarte satisfăcător să vezi cum un eveniment ia viață și să știi că ai contribuit la asta.

Dynamite Fighting Show (DFS) a devenit rapid cea mai mare organizație de lupte din România. Care este secretul?

DFS vine cu o viziune nouă asupra promovării evenimentelor de sporturi de contact. Avem una dintre cele mai bune producții din Europa și ne mândrim cu asta. Galele noastre atrag mulți spectatori atât în sălile de sport, cât și online și la televiziuni. De exemplu, la „Bătălia Moldovei” de la Piatra Neamț am avut un share de 30,8%, iar la meciul revanșă cu Freddy Kemayo am atins un share de 40,8% în minutul de aur.

Ai motivat mulți copii să se îndrepte spre artele marțiale. Cine a fost primul tău model?

Bruce Lee a fost eroul meu în artele marțiale. Pe partea de sport, am admirat mereu pe Arnold Schwarzenegger și Mike Tyson. Am avut norocul să-l întâlnesc pe Tyson de două ori, o dată aspirant, iar a doua oară în calitate de campion. A fost o experiență incredibilă.

Ai pus un pariu riscant, acela cu evenimente doar în sălile mari ale țării …

Încă de la început, DFS a devenit un brand de succes cu o rată de ocupare a sălilor de minim 80%. Oferim nu doar spectacol, ci și oportunitatea de a descoperi turismul în orașele unde organizăm galele, de aceea, la gale nu vin doar localnici.

Cine i-a dat fostului luptător porecla de ”Moartea din Carpați”

De unde vine porecla „Moartea din Carpați”?

Radu Pietreanu (Vacanța Mare-n.r.) m-a botezat așa. Nu am fost de acord cu ea la început, dar am realizat că, la  competiții internaționale, este o titulatură una bună. Porecla a fost de efect.

Ai lansat ceva campioni de impact social. Unii cu povești de viată de film

Dynamite Fighting Show nu este doar un produs de sport și entertainment, ci și un exemplu de implicare socială. Am scos în evidență faptul că visele pot deveni realitate prin sport. De exemplu, Florin „Rambo” Lambagiu a trecut de la muncitor zilier la unul dintre cei mai bine cotați luptători români. Și ”ciobănașul” Bogdan Năstase este un exemplu de vedetă care și-a schimbat vieța prin intermediul DFS

La academia ta vin și mulți copii iar, ca antrenor, presupun că trebuie să ai multă răbdare

Misiunea noastră este să educăm copiii prin sport, nu neapărat să-i forțăm să facă performanță. Performanța vine de la sine, dacă sunt motivați și disciplinați. E important ca aceștia să învețe și din înfrângeri, nu doar din victorii. Ca mentor și antrenor am o misiune clar ă, să le arăt o direcție pozitivă în viață

Ce mesaj ai pentru cei care doresc să înceapă să facă sport?

Sportul înseamnă sănătate și descărcare psihică. Boala secolului neste stresul și poate fi combătut eficient prin lucruri sănătoase, respectiv prin sport. Îi încurajez pe toți să uite de farmacie și să încerce să facă sport pentru a se simți mai bine.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole