Câte doze de vaccin a pierdut România. Peste 1.000 au fost irosite

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că, până în prezent, autorităţile române au recepţionat în total 784.349 de doze de vaccin, dintre care 1.294 (0,29%) au fost irosite.

„La data de 26 ianuarie am recepţionat în total 784.349 de doze. Au fost distribuite în Direcţiile de sănătate publică şi, ulterior, în centrele de vaccinare 610.433 de doze. Stocul existent la acest moment este de 173.916 doze la nivelul centrelor. Avem un număr de doze irosite de 1.294, ceea ce reprezintă 0,29% din totalul de doze distribuite, din motive care presupun abateri de la lanţul de frig, cum ştiţi foarte bine că au fost câteva situaţii punctuale, deteriorarea flacoanelor, reconstituirea incorectă”, a precizat el, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele CNCAV a menţionat că există în stoc 14.400 de doze de la Moderna, iar pe data de 30 ianuarie urmează să fie recepţionate încă 21.600 de la aceeaşi companie.

„Avem, de asemenea, confirmarea pentru săptămâna 1 – 7 februarie pentru încă 53.000 de doze de la compania Moderna, fără să avem încă precizată data la care vor fi livrate”, a explicat dr. Gheorghiţă.

Potrivit preşedintelui CNCAV, România se numără printre primele ţări europene în ceea ce priveşte rata de acoperire vaccinală în populaţie, aceasta fiind de peste 2%.

„La acest moment ne apropiem de 500.000 de persoane vaccinate, totalizând şi persoanele care au primit prima doză şi rapelul. Suntem peste media europeană, suntem chiar în primele ţări europene în ceea ce priveşte rata de acoperire vaccinală în populaţie: avem un procent de peste 2% din populaţie acoperit prin vaccinare”, a spus el.

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că pentru trimestrul al doilea încă nu există un calendar de livrare a vaccinurilor de la Pfizer sau de la Moderna, dar numărul acestora va fi „semnificativ mai mare”, ceea ce va permite o creştere a ritmului de administrare, astfel încât până în luna septembrie să fie imunizate peste 10 milioane de persoane.

„Ne menţinem acelaşi obiectiv ca pe trimestrul I, deci până la sfârşitul lunii martie, să asigurăm vaccinarea a peste 1,2 milioane de persoane. Singurul lucru pe care suntem nevoiţi să îl facem este să decalăm persoanele care deservesc strict activităţi esenţiale care nu sunt la risc din cauza condiţiilor medicale preexistente cu acest interval de 10 zile”, a indicat el.

Secretarul de stat Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV, a afirmat că, până la sfârşitul lunii martie, România urmează să primească restul de până la 2,5 milioane de doze de la BioNTech/Pfizer şi restul de până la 430.000 de vaccinuri produse de către compania Moderna.

„Dacă pe 28-29, compania AstraZeneca va primi autorizaţie de punere pe piaţă, cel mai probabil în luna februarie o să putem să primim în jur de 700.000 de doze. Până la finalul lunii martie, încă alte doze, până la o sumă de 1,3 milioane de doze. În interiorul contractului semnat de către Comisia Europeană, României îi revin 12,5 milioane de doze. Sigur, mai sunt şi celelalte două vaccinuri care au un potenţial semnificativ: cel produs de Johnson&Johnson, unde României îi revin, conform contractului cu Comisia Europeană, 8,5 milioane de doze, şi cel cu compania CureVac, în interiorul căruia României îi revin un total de 9,5 milioane de doze”, a explicat Baciu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed