Câți ani de închisoare a primit guvernatorul rus a cărui arestare a stârnit proteste uriașe anti-Putin

0
Twitter

Fostul guvernator rus, Serghei Furgal, a cărui arestare din vara lui 2022 a dus la proteste fără precedent ale opoziției anti-Putin, a fost condamnat, vineri, de un tribunal moscovit la 22 de ani de închisoare.

Serghei Furgal, care se declara nevinovat, a fost condamnat pentru că ar fi două crime şi încă o agresiune între 2004 şi 2005, potrivit agenţiilor de presă rusești.

Mai mult, presa din Rusia mai scrie și că Serghei Furgal va trebui să-şi ispăşească pedeapsa „într-o colonie cu regim sever”. Avocatul său, Boris Kojemiakin, a declarat agenţiei Ria-Novosti că clientul lui urmează să facă recurs.

Serghei Furgal, în vârstă de 52 de ani, a fost guvernatorul marii regiuni Habarovsk între 2018 şi 2020, se bucura de o mare popularitate în acest teritoriu. El a fost ales după ce a înfrânt un candidat din partidul lui Vladimir Putin.

A învins un apropiat al lui Putin

Furgal a reprezentat partidul naţionalist LDPR, supus Kremlinului, dar ai cărui oficiali aleşi, în special în regiuni, pot fi uneori mai critici la adresa puterii. El a fost arestat pe 9 iulie 2020, declanşând demonstraţii pentru a i se obţine eliberarea, care au mobilizat mii de oameni timp de săptămâni, în principal la Habarovsk.

Serghei Furgal, care a fost judecat la Moscova, la mii de kilometri de Habarovsk, este acuzat că a ordonat asasinarea a doi oameni de afaceri şi că a organizat un atac împotriva unui alt antreprenor între 2004 şi 2005.

Alţi trei bărbaţi, acuzaţi că îi sunt complici, au fost de asemenea condamnaţi vineri la pedepse cuprinse între nouă ani şi jumătate şi 21 de ani de închisoare, potrivit agenţiilor de presă rusești.

Manifestaţiile de amploare ale opoziţiei sunt foarte rare în regiunile ruseşti, unde autorităţile au tendinţa de a le reprima mai puţin brutal, de teamă să nu provoace furie departe de Moscova, scrie AFP, citat de Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.