Câți bani trebuie să plătiți pentru ITP-ul expirat în 2024

0
ITP 2021

Șoferii care sunt prinşi în trafic fără ITP valabil primesc amendă.

Conform legislației în vigoare, fiecare vehicul care circulă pe drumurile publice din România este obligat să dețină o Inspecție Tehnică Periodică (ITP) valabilă, iar în situația în care termenul de valabilitate al ITP-ului expiră, înmatricularea vehiculului este suspendată automat.

Conform noilor reglementări, de la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă a fost stabilit la 165 lei.

Conducerea unui autoturism fără ITP valabil atrage sancțiuni substanțiale, variind între 9 și 20 de puncte de amendă, iar în cazul în care înmatricularea vehiculului a fost suspendată, amenda aplicată este de 20 de puncte.

Atunci când un șofer este depistat circulând cu ITP-ul expirat, acesta se expune la primirea a două amenzi distincte.

Prima amendă este pentru conducerea unui autoturism fără ITP valabil, iar cea de-a doua este pentru conducerea unui vehicul ale cărui drepturi de înmatriculare au fost suspendate.

Prin urmare, aceste sancțiuni conduc, în cazul acumulării punctelor maxime, la o amendă totală care poate ajunge și până la suma de 6.600 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.