Cazarea în căminul studenţesc, mai scumpă decât chiria Vezi preţurile

0

Cele mai scumpe locuri de cazare sunt la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, urmată de Universitatea „Babeş-Bloyai” din Cluj-Napoca. Pe locul trei se află Universitatea de Vest din Timişoara. Cel mai puţin trebuie să plătească studenţii care sunt cazaţi în campusurile Universităţii Bucureşti.

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sunt de departe cele mai mari preţuri la cazare din ţară. Pentru un loc în cămin un student trebuie să plătească cel puţin 100 de lei şi cel mult 600 de lei pe lună. Astfel, studenţii care stau câte doi în cameră plătesc câte 240 de lei pe lună, iar cei care acceptă să stea câte cinci în cameră plătesc doar 100 de lei.

Studenţii care îşi doresc condiţii de lux trebuie să plătească nu mai puţin de 600 de lei pe lună. Atât costă un loc de cazare în căminul Akademos. În schimb aceştia primesc o cameră cu două sau trei paturi, dotată cu aer condiţionat, baie şi cabină de duş proprie, frigider, mobilier modern şi conexiune la internet.

„Căminul Akademos e cel mai solicitat cămin al universităţii. Tariful a scăzut cu 30 de lei faţă de anul trecut. Este foarte solicitat pentru că Akademos oferă locuri de cazare în regim aproape hotelier. Studenţii beneficiază de curăţenie în cameră săptămânal, aer condiţionat, cafetieră în cameră, televiziune prin cablu. Sunt foarte multe avantaje. Căminul a fost gândit pentru a oferi mai mult confort studenţilor”, a declarat Mădălina Cocea, purtător de cuvânt al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

Cele 4.900 de locuri de cazare acoperă doar 33% din necesar.

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca pune la dispoziţia studenţilor un loc în cămin pentru sume cuprinse între 50 şi 200 de lei. Preţurile diferă în funcţie de numărul de locuri dintr-o cameră şi gradul de confort.

„Universitatea a investit foarte mult în toate căminele, toate sunt la standarde europene. Evident ultimele cămine, Economica I şi Economica II sunt cele mai dotate din punct de vedere al logisticii, dar condiţiile sunt similare. Toate sunt renovate, au geamuri termopan şi au fost aduse la un standard unitar”, a declarat Cristina Nistor, purtător de cuvânt al Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Universitatea oferă aproximativ 7.000 de locuri de cazare, în timp ce în jur de 9.000 de studenţi solicită un loc în cămin.

La Universitatea de Vest Timişoara un loc de cazare în cămin costă între 50 de lei şi 150 de lei pe lună. Dacă studenţii acceptă să mai stea cu o persoană în cameră vor plăti cel mult 85 de lei pe lună, iar dacă mai au patru colegi de cameră trebuie să scoată din buzunar 55 de lei pe lună. Universitatea oferă şi locuri de cazare pentru familiile de studenţi. Preţul unei camere pentru o familie este de 120 de lei pe lună.

Studenţii pot fi cazaţi pe cele 3.000 de locuri existente.

La Universitatea Bucureşti un loc de cazare costă între 80 şi 90 de lei de persoană sau 110 lei dacă studenţii preferă căminul A1, dat în folosinţă în urmă cu doi ani.

„Căminele din Grozăveşti A, B, C, D şi A1 sunt cele mai căutate. Au condiţii mai bune şi sunt mai aproape de universitate. Cât despre tarif acesta se calculează, lunar, în funcţie de cheltuieli. Acum la înscriere asta e suma la care s-a ajuns. Ulterior în funcţie de cheltuieli, de întreţinere, lunar, tariful se poate shimba şi diferă şi în funcţie de nivelul căminului. De exemplu, A1 fiind un cămin nou costă puţin mai mult”, a declarat Anca Goga, purtătorul de cuvânt Universităţii Bucureşti.

Pentru anul universitar 2010-2011, Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţia studenţilor un număr de 5.354 locuri în căminele proprii. Astfel aproximativ 80% dintre cereri sunt soluţionate. Citeşte articolul