Cazierele fiscale vor fi eliberate de Registrul Comerţului

0

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţat, printr-un comunicat, că a semnat un protocol cu Registrul Comerţului, în baza căruia informaţiile din cazierul fiscal al contribuabililor vor fi transmise în format electronic de ANAF Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de opt ore. „Solicitanţii vor obţine cazierul fiscal direct de la oficiile registrului, contra unei taxe de 20 lei”, se arată în comunicatul ANAF.

Totodată, începând cu 1 octombrie, administraţiile financiare nu vor mai elibera cazierul fiscal solicitat necesar la: cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor, numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu prilejul majorării de capital social. Şi în aceste situaţii, cazierul fiscal va fi obţinut direct de la oficiile registrului, locul în care se va face şi plata taxei de 20 lei.