Cazul femeii ucise şi tranşate în Argeş: Bărbat eliberat anul trecut din penitenciar, reţinut ca suspect

0

Bărbatul, Florin Mârzăraru, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte, anchetatorii spunând că acesta a luat-o cu maşina pe femeie, apoi a dus-o acasă, a ucis-o şi i-a secţionat cadavrul, aruncându-l în râul Argeş de pe podul Căteasca.

 

Conform anchetatorilor, există imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum bărbatul ia la ocazie o tânără şi pleacă spre judeţul Dâmboviţa. În autoturism anchetatorii au găsit urme de sânge, acesta fiind cel mai solid indiciu că el ar fi ucis-o pe femeie.

 

Procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din PICCJ, Marius Iacob, a declarat că suspectul, care a fost audiat la Poliţia Topoloveni, în noaptea de miercuri spre joi, nu şi-a recunoscut fapta, refuzând să facă declaraţii.

 

„Avem un suspect principal faţă de care s-a început urmărirea penală pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte. A fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă”, a anunţat Marius Iacob.

 

Potrivit acestuia, în noaptea de 24 spre 25 mai bărbatul „a acostat-o pe femeie, Iuliana N., pe care a transportat-o cu maşina într-un loc nestabilit încă, unde a deposedat-o de mai multe bunuri, a ucis-o, după care a segmentat cadavrul şi l-a aruncat în râul Argeş”.

 

El a precizat că acest caz a fost preluat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că suspectul, aflat acum în arestul Poliţiei Argeş, va fi dus pentru audieri la Bucureşti.

 

„Urmează să stabilim care a fost motivul crimei. Învinuitul a refuzat să dea declaraţii. Din datele noastre rezultă ca a ucis-o în judetul Argeş, vom vedea dacă a şi violat victima. Cel mai probabil, ar fi ucis-o pe femeie acasă la el, a segmentat cadavrul şi a aruncat cadavrul sau o parte din el de pe podul de la Căteasca. Nu se ştie cu ce a tranşat-o. El a fost condamnat în trecut pentru viol şi a fost eliberat condiţionat în luna aprilie 2013, iar ulterior a mai suferit condamnări pentru furt şi pentru trecere frauduloasă a frontierei”, a spus Marius Iacob, la finalul audierilor de la Poliţia Topoloveni.

 

La rândul său, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, Viorel Vasile, a declarat că bărbatul a fost identificat în baza declaraţiilor unor martori şi ale unor imagini de pe camerele de supraveghere.

 

„Identificarea lui s-a făcut atât prin declaraţii de martori, cât şi prin imaginile de pe camerele video. Sunt mai mulţi martori care au făcut precizări ce au condus la identificarea lui. El a fost chemat la poliţie pentru a da detalii despre autoturismul pe care l-a condus, care este al fratelui lui. În prezenţa lui a fost examinat autoturismul Hyundai, în care au fost găsite urme brun roşcate, pe care urmează să le examinam după ce avem toate datele de la expertizele criminalistice şi de la medicina legală”, a spus chestorul Viorel Vasile.

 

Cadavrul unei femei fără cap, fără mâini şi fără picioare a fost găsit de un cioban, sâmbătă, în râul Argeş, în localitatea dâmboviţeană Petreşti, satul Ioneşti.

 

Rudele unei femei de 36 de ani din localitatea dâmboviţeană Valea Mare au alertat Poliţia, sâmbătă seară, despre dispariţia acesteia după ce a fost dat publicităţii cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit în râul Argeş.

 

Femeia, Iuliana Neblea, în vârstă de 36 de ani, era divorţată, lucra la o fabrică de pâine din Topoloveni (Argeş) şi făcea zilnic naveta din localitatea Valea Mare din Dâmboviţa, unde locuia împreună cu concubinul ei. Sora femeii dispărute a susţinut că bărbatul cu care aceasta trăia în concubinaj ar fi recunoscut-o la morgă, după semnele particulare.

 

„Ultima dată a vorbit la telefon cu concubinul ei vineri seară, pe la ora 22.00, când a plecat de la fabrică şi se ducea la maşina de ocazie, iar el urma să o aştepte. Bărbatul a aşteptat-o câteva ore pe merginea drumului, să coboare din maşina de ocazie, iar pe la 02.00 a venit la mine şi mi-a spus că sora mea nu a ajuns încă. Atunci am sunat-o şi eu şi avea telefonul închis. Am fost împreună cu el la morgă, dar eu nu m-am putut uita la cadavru, doar el a intrat. El spune că ea ar fi, însă anchetatorii nu ne-au spus nimic clar. Ne-au luat probe ADN mie şi fetiţei sorei mele”, a spus sora femeii dispărute, Mihaela Sârbu.

 

Sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost mobilizaţi la căutările din Argeş şi Dâmboviţa ale rămăşiţelor trupului femeii găsite tranşate, iar ofiţeri specialişti de la direcţiile de Investigaţii Criminale şi de Operaţiuni Speciale din IGPR, precum şi de la Institutul Naţional de Criminalistică, au fost trimişi în Dâmboviţa pentru a sprijini ancheta în acest caz.

 

Luni, anchetatorii au găsit piciorul stâng al unui cadavru uman în albia râului Argeş, în apropiere de zona unde a fost găsit cadavrul, iar marţi a fost găsită o mână, la aproximativ 200 de metri în amonte de podul de la Ioneşti, după ce s-a decis golirea temporară a barajului de la Goleşti, nivelul râului Argeş scăzând considerabil.