Ce înțelegere a avut patronul de la Ferma Dacilor cu procurorii

0

Patronul complexului Ferma Dacilor ar fi făcut o înțelegere cu procurorii care îl cercetează. Anchetatorii ar fi fost de acord să amâne reținerea acestuia și implicit solicitarea arestării sale preventive.

Potrivit surselor Gândul, între patron și procurori ar fi avut loc o discuție în urma căreia anchetatorii s-ar fi învoit să-l cheme la audieri abia după înmormântarea fiului său. Ca urmare, conform unor apropiați, omul de afaceri știa de la început că în urma audierilor va fi reținut și se va solicita arestarea lui preventivă.

Procurorii au cerut, astăzi, în fața judecătorilor din Prahova, arestarea lui Cornel Dinicu și a administratorilor de la „Ferma Dacilor”. „Nu sunt indicii că focul a fost pus”, este una dintre concluziile anchetatorilor. Surse judiciare au declarat că această ședință de judecată va dura până la miezul nopții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.