Ce minune! Un husky a fost salvat de sub ruine, la 23 de zile după cutremurul din Turcia. FOTO

0

La 23 de zile după cutremurul din Turcia, un câine a fost scos în viață de sub dărâmături în Antakya, unul dintre cele mai afectate orașe de seism.

Presa locală a relatat că patrupedul din rasa husky, pe nume Aleks, a rămas prins între plăcile de beton ale unei clădiri care s-a prăbușit pe 6 februarie, scrie agenţia de presă turcă DHA, citată de Agerpres.

Proprietarul a fost cel care i-a auzit scheunăturile de sub dărâmături. În imaginile filmate de martori se poate observa că patrupedul este încă vioi și îi linge de bucurie pe salvatorii săi.

Aleks va fi examinat medical

Aleks a fost predat unei asociaţii de protecţie a animalelor pentru a fi examinat medical înainte de a fi returnat stăpânului său. Echipele de intervenţie au salvat sute de pisici, câini, păsări, iepuri, cai şi chiar vaci, oi prinse sub dărâmături în sudul Turciei.

În ceea ce privește viețile umane, ultimii supravieţuitori, un cuplu, au fost descoperiţi în Antakya pe 18 februarie. De atunci, căutările au fost suspendate oficial în nouă din cele 11 provincii afectate, cu excepţia Hatay şi Kahramanmaraş, unde a fost localizat epicentrul seismului.

Cutremurul din 6 februarie, considerat cea mai gravă catastrofă produsă vreodată în istoria Turciei moderne, a provocat peste 45.000 de decese în ţară şi alte peste 5.000 în Siria vecină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.