Ce pensii încasează acum revoluționarii de la 1989

0

Se împlinesc 32 de ani de la Revoluție, însă nici până acum nu se știe exact numărul revoluționarilor din România. Cu toate acestea, am aflat ce pensii încasează acum revoluționarii de la 1989.

În cazul revoluționarilor, pensiile sunt diferite. Aceștia încasează lunar o „indemnizație reparatorie”, care este calculată în funcție de câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Astfe, în condițiile în care salariul mediu brut a fost calculat la valoarea de 5.429 lei, iar revoluționarii care nu sunt încadrați în niciun grad de invaliditate primesc această sumă înmulțită cu 1,1, mai precis 5.971 lei brut. Pentru cei care au fost răniți la Revoluție, sumele sunt mai mari, până la maximul de 10.859 lei lunar brut.

Ce pensii încasează acum revoluționarii de la 1989

Plata se face astfel:

a) 2,00 – pentru marii mutilaţi;

b) 1,75 – pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate;

c) 1,50 – pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate;

d) 1,25 – pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate;

e) 1,10 – pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate.

Ce pensii încasează acum revoluționarii de la 1989

Totodată, marii mutilaţi şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate beneficiază, pe lângă indemnizaţia prevăzută anterior, şi de o indemnizaţie de îngrijire, calculată prin aplicarea coeficientului de multiplicare 0,50 asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pe de altă parte, luptătorii reţinuţi beneficiază de o indemnizaţie lunară reparatorie în coeficient de 1,10, calculată prin aplicarea acestui coeficient de multiplicare asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În ceea ce îi privește pe luptătorii cu Rol Determinant, aceștia beneficiază de o indemnizaţie de gratitudine lunară în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.