Ce poveste! A renunțat la karate să devină campioană la triatlon

La 14 ani, Tunde Crișan a câștigat primul Campionat de SuperSprint la care a participat, învingând și fete de 21 de ani. Ea este antrenată de tatăl său și înainte să se apuce de înot, bicicletă și alergare a practicat karate.

Tunde Crișan, o triatlonistă de doar 14 ani, este câștigătoarea Campionatului de SuperSprint! La Călărași, acolo unde s-a desfășurat concursul, Tunde a fost una dintre cele mai tinere participante din competiție.

„Mă simt foarte bine, chiar îmi doream să ies pe primul loc. Este prima oară, când concurez cu fete așa mari  și câștig” – Tunde Crișan, campioană națională în proba SuperSprint. 

Proba de înot a avut loc chiar pe unul dintre brațele Dunării.

 „Am băut o gură de apă, dar nu i-am simțit gustul, pentru că nu am fost atentă. În Ungaria am mai concurat pe un braț al Dunării” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint. 

Înainte să se apuce de triatlon, Tunde a practicat un al sport.

„Am început cu înotul și atletismul, iar bicicleta o făceam de plăcere. După un an sau 2, tata m-a înscris la karate, dar nu aveam timp să fac și karate și înot. Atunci tata mi-a zis că trebuie să aleg un sport și am zis că voi alege înotul și de acolo am început să fac triatlon” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint. 

Unul dintre antrenorii fetei este chiar tatăl ei, care la pregătire nu o menajează deloc. Ba din contră!

 „Tata zice uneori că sunt fata lui și dacă nu fac ceva bine, eu primesc mai greu decât ceilalți, dar asta a și dus după cum vedeți să și câștig. Antrenamentele tari duc tot timpul la rezultate bune” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint.

Tunde este din Cluj-Napoca, acolo unde învață la o școală cu predare în limba germană. Din cauza programului extrem de încărcat, de anul viitor, fata vrea să studieze la un liceu sportiv.

„Am antrenamente destul de multe, de luni până vineri, am doua pe zi, unul de dimineață de la 6:00, înainte de școală și unul după-amiaza. Sâmbătă, de obicei ne pregătim cu grupa mai mare și acolo avem unul sau două antrenamente depinde cum hotărăsc antrenorii” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint. 

În afară de sportul de performanță, Tunde mai are câteva pasiuni.

„Îmi place mult să citesc și să ascult muzică și să dansez. Ultima carte pe care am citit-o este volumul 3 dintr-o trilogie în limba engleză. Dup ce o termin, vreau să mă apuc de una în limba germană” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint.

Doar pe podium

Tunde Georgiana Crișan este legitimată la CS Politehnica Cluj și de când a început triatlonul a câștigat foarte multe medalii. Pe lângă competițiile din România, tânăra sportivă concurează mult și în Ungaria alături de ceilalți tineri de la clubul din Cluj-Napoca.

La ultima competiție, din țara vecină la care a participat a ocupat locul 1, la echipe, la categoria cadete.

„Încă nu am un loc unde îmi țin medaliile, dar în curând mă voi ocupa și de acest aspect. Momentan, le țin agățate de cuier” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint. 

La Clubul CS Politehnica Cluj, Tunde este pregătită de 2 antrenori, de tatăl său, Iosif Crișan și de  Andrei Chiș.

Se antrenează să fie rapidă în tranziție

Ca să fie cât mai rapidă în tranziție, când trece de la proba de înot la cea de bicicletă și de la cea de bicicletă la cea de alergare, Tunde face o pregătire specială.

 „Înainte de concursuri mereu avem o săptămână în care măcar una dintre zile facem tranziții” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint. 

Sportiva povestește amuzată că mai are colege cărora le place să le dea câte un nume bicicletelor pe care concurează.

„Am o colegă care îi pusese bicicletei sale numele Edi, iar eu înainte să îmi schimb bicicleta, aveam una Cube și ziceam că Edi și Cube sunt prieteni și se înțeleg între ei” – Tunde Crișan, campioană națională în proba de SuperSprint.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed