CE ridică alerta la castraveţii spanioli. Spania cere despăgubiri

0

„Ultimele teste efectuate în Spania şi Germania pe castraveţi produşi în Spania nu au evidenţiat prezenţa tulpinii 0104 a bacteriei E. coli şi Comisia, în consecinţă, a ridicat alerta lansată la nivel european”, a precizat ea într-un comunicat, citat de AFP. Comisia a informat toate statele membre asupra acestei decizii, ce a fost făcută publică imediat la Madrid de Ministerul Sănătăţii. Decizia este „un pas foarte important pentru revenirea la normal cât mai repede posibil pentru sectorul agricol spaniol”, a subliniat ministerul, potrivit agerpres.ro.

 

Comisarul european pentru sănătate John Dalli a cerut insistent Germaniei să îşi dubleze eforturile pentru a identifica sursa acestei contaminări la originea unei grave crize de sănătate în UE şi prăbuşirii pieţei de fructe şi legume. „Focarul epidemiei este limitat la zona Hamburg”, a indicat comisarul.

 

Bacteria E.coli 0104, cauza bolii, a făcut nouă morţi în Germania şi unul în Suedia, a declarat el, citând un bilanţ publicat marţi de Comisie pornind de la datele furnizate de statele membre.