Ce riscă România după atacul asupra Siriei. Avertismentul analiştilor despre RISCUL unui război

“Suntem într-un moment extrem de delicat şi de important în relaţiile internaţionale”; explică analistul militar Iulian Fota pentru Ştirile ProTV. „SUA şi aliaţii lor nu aveau prea mult timp la dispoziţie, dacă se introduce un decalaj între momentul afirmaţiei şi cel al acţiunii militare mesajul se poate dilua. Aliaţii erau obligaţi să folosească forţa militară cât mai curând şi să întreprindă un atac mult mai consistent decât cel de acum un an”.

 

„Atacul pare să fie unul limitat, au lovit doar ţinte legate direct de programul chimic sirian. Asta ar putea să arate intenţia americanilor de a da o lovitură importantă, dar limitată. Nici declaraţiile politice nu trebuie luate întotdeauna în serios, pot fi făcute şi ca să inducă în eroare partea adversă ca să nu intuiască momentul atacului”, afirmă Iulian Fota.

 

„Întrebarea de un milion de puncte e dacă ne putem aştepta la o confruntare directă între Rusia şi Statele Unite. Asta este teama comunităţii internaţionale în acest moment. În Războiul Rece am scăpat de confruntare nucleară în urma unei înţelegeri nescrise privind evitarea unei confruntări militare directe între americani şi sovietici. Teama e că asta s-ar putea întâmpla în Siria, dar riscul a fost un pic diminuat, dată fiind grija americanilor de a lovi doar ţinte siriene. Eu nu cred că Rusia va ataca navele militare americane, asta ar fi o catastrofă”, spune Iulian Fota.

 

„Sunt două elemente care explică momentul ăsta: teama Occidentului de un atac cu arme de distrugere în masă, inclusiv arme chimice, pentru că Occidentul se simte foarte vulnerabil la astfel de atacuri, şi iritarea profundă a a americanilor, britanicilor şi francezilor vizavi de acţiunile Rusiei din ultimii ani. Occidentul dă un mesaj ruşilor prin mijloace militare că nu va mai tolera acest comportament, această ‚cotonogeală’ permanentă”, conchide Iulian Fota.

 

„E o acţiune riscantă şi chiar uşor agresivă din partea americanilor”, a declarat pentru Ştirile ProTV generalul Decebal Ilina, fostul şef al Departamentului de Informații a Armatei Române. „Acest atac nu rezolvă nimic, ci complică situaţia internaţională, riscă să inflameze planeta, să ne atragă într-un conflict generalizat. Probabil că vom asista la un nou exod de refugiaţi şi la înrăutăţirea bruscă şi accentuată a relaţiilor între SUA şi Rusia. Sper ca ruşii să fie suficient de diplomaţi şi să treacă peste acest incident, fiindcă asltfel există un risc enorm pentru comunitatea internaţională. Nu cred că ruşii vor trece la acţiuni concrete.”

 

SURSA: PRO TV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed