Ce sacrifică Trump pentru a face America independentă energetic

0

Preşedintele Donald Trump a dispus reluarea lucrărilor de construcţie a conductelor petroliere Dakota Access Pipeline şi Keystone XL. Construcţia celor două oleoducte a fost suspendată în timpul preşedinţiei lui Barack Obama, în urma protestelor ecologiştilor şi a unor grupuri de amerindieni, informează AP. Costul proiectului Dakota Access Pipeline este de 3,8 miliarde de dolari. Adversarii acestuia spun că oleoductul va înrăutăţi accesul la apă potabilă a populaţiei la sud de râul Missouri şi va distruge locurile sfinte ale grupurilor de amerindieni Sioux.

 

Tribul sioux Standing Rock a denunţat marţi cu putere decizia lui Trump, promiţând să o conteste în justiţie. În ultima perioadă, pe unele porţiuni ale conductei din Dakota de Nord au avut loc mai multe acţiuni de protest, poliţia reţinând pe unii din participanţii la manifestaţii. Donald Trump a subliniat că finalizarea proiectului Keystone XL este condiţionată de o renegociere cu societatea canadiană TransCanada.

 

„Noi vom renegocia unii dintre termeni şi, în cazul în care doresc, vom vedea dacă această conductă poate fi construită“, a declarat el, cu prilejul semnării documentelor în Biroul oval. Guvernul canadian şi-a exprimat satisfacţia pentru această decizie.„În cele două conversaţii pe care le-am avut cu dl. Trump, am vorbit de proiect şi eu am subliniat că da, eu sunt în favoarea acestui proiect de oleoduct pentru că acesta va aduce locuri de muncă bune (…) şi creştere economică“, a declarat prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, în cadrul unei conferinţe de presă. În SUA, tabăra republicană a salutat anunţul cu entuziasm, în timp ce apărătorii mediului şi aleşii democraţi au denunţat la unison iniţiativa.

 

„Astăzi, preşedintele Trump a ignorat voturile a milioane de americani şi a dat prioritate profiturilor pe termen scurt ale industriei energiilor fosile mai degrabă decât viitorului planetei noastre“, a deplâns situaţia senatorul Bernie Sanders, fost rival al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate. Pentru organizaţia Friends of the Earth (Prietenii Pământului), preşedintele republican şi-a arătat clar „loialitatea faţă de grupurile petroliere şi băncile de pe Wall Street“, în detrimental “sănătăţii publice şi a mediului“.

 

În lungime de 1.900 de kilometri, dintre care 1.400 în Statele Unite, proiectul Keystone XL vizează transportarea petrolului canadian din nisipurile bituminoase din Alberta (în vestul Canadei) până în Nebraska (în centrul SUA), de unde ar putea ajunge în rafinăriile americane din Golful Mexic. În timpul campaniei, Donald Trump a promis relansarea acestui proiect gigantic.

 

„Vreau să-l văd construit“, a insistat el. După ani de amânări şi o avalanşă de rapoarte, Barack Obama s-a opus acestui proiect la finalul lui 2015, considerând că nu este în interesul naţional al ţării, iar, la trei săptămâni după conferinţa de la Paris asupra schimbărilor climatice, a subliniat că aprobarea unei asemenea iniţiative ar slăbi „leadership-ul“ american în domeniul mediului.

 

Citeste mai mult: adev.ro/okc7vg