Ce salariu are un primar de comună din România. Cât ajunge să câștige lunar

0

Ce salariu are un primar de comună din România. Cât ajunge să câștige lunar. Salariile primarilor s-au majorat în urmă cu câțiva ani.

Sumele diferă însă în funcție de numărul de locuitori ai orașului respectiv.

Spre exemplu, primarii orașelor cu peste 100.000 de locuitori câștigă lunar 15.600 de lei, în timp ce edilii orașelor cu un număr de cetățeni între 50.000 de locuitori și 10.000 câștigă 14.560 lei, notează România Liberă.

Ce salariu are un primar de comună din România. Cât ajunge să câștige lunar

Referitor la salariul unui primar de comună, potrivit sursei citate, acesta ajunge să câștige în fiecare lună între 8.400 de lei și 12.500, în funcție de numărul de cetățeni pe care le are localitatea pe care o conduce.

Spre exemplu, în comuna ieșeană Moșna, primarul Georgel Popa are un salariu de 11.875 de lei brut. El și-a mărit retribuția la maximum permis de lege pentru categoria 5.000-10.000 de locuitori.

De cealaltă parte, viceprimarul comunei are un salariu lunar de 5.800 de lei, iar secretarul comunei primește 5.075 de lei. Un consilier obișnuit din primărie are salariul de 3.165 lei, iar un consilier-bibliotecar primește 4.000 de lei lunar.

Ce salariu are un primar de comună din România. Cât ajunge să câștige lunar

Trebuie menționat că Primăria Moșna are 20 de angajați, iar încasările anuale ale Primăriei Moșna sunt de aproximativ 200.000 de lei pe an, economia comunei fiind compusă dintr-un bar și trei magazine.

Numai pentru salariul primarului este nevoie de 142.000 de lei anual. Bugetul primăriei este de 1,2 milioane de anual, diferența fiind suportată de la bugetul central, conform românialibera.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.