Pentru Dominique Strauss-Kahn, viaţa în celula de circa 13 metri pătraţi din închisoarea Rikers Island reprezintă o schimbare majoră, comentează CNN. Ani de zile, Strauss-Kahn s-a bucurat de lux, de salariul şi alte beneficii ce vin împreună cu conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit contractului său, salariul lui Strauss-Kahn a fost în 2010 de 441.980 de dolari pe an, adică mai mult decât preşedintele SUA Barack Obama. În plus, el nu plătea taxe pe venit şi a încasat o primă de 79.120 de dolari pe an, vizând, potrivit contractului, să îi permită „să menţină, în interesul Fondului, un nivel de trai adecvat poziţiei de director”.

Acestei sume i se alătură cheltuielile pentru distracţie, decontate integral. Costul călătoriilor şi şederilor la hoteluri, atât pentru Strauss-Kahn, cât şi pentru soţia sa, sunt acoperite de FMI.

Contractul mai prevede că atât Strauss-Kahn, cât şi orice membru al familiei sale pot zbura gratuit la clasa I, atunci când acesta se află în deplasare oficială.

Detalii despre contractul lui Strauss-Kahn sunt publicate pe site-ul FMI.

Pentru criticii FMI, salariul şi beneficiile lui Strauss-Kahn sunt greu de acceptat, cu atât mai mult cu cât instituţia impune condiţii stricte guvernelor cărora le împrumută bani.

„Nu numai că acest salariu este plătit de contribuabilii din ţările care împrumută bani; dar aceştia trebuie să acopere costurile încă o dată, prin implementarea politicilor pe care le cere FMI, care adesea îi afectează în special pe cei din clasa muncitoare”, a declarat Peter Chowla de la Bretton Woods Project, o organizaţie care monitorizează politicile FMI şi Băncii Mondiale. Contribuabilii din aceste ţări, afectate grav de recesiunea globală, precum Grecia, Irlanda şi Portugalia, resimt cel mai mult efectele, a adăugat el.

Contactat de CNN, purtătorul de cuvânt al FMI William Murray a declarat că Strauss-Kahn a depus eforturi pentru ca FMI să nu mai depindă de operaţiunile de creditare. În plus, creşterea salarială a lui Strauss-Kahn şi a altor directori din FMI sunt sub rata inflaţiei şi au fost aprobate de acţionari, a adăugat el.

Fondul nu plăteşte pentru locuinţa de lux a lui Strauss-Kahn din Washington, evaluată la circa patru milioane de dolari, sau pentru alte proprietăţi ale familiei, a precizat Murray. Vila din cartierul exclusivist Georgetown, din Washington, este înregistrată pe numele soţiei lui Strauss-Kahn, Anne Sinclair.

Potrivit New York Times, cuplul deţine şi două apartamente în Franţa, în valoare de mai multe milioane de dolari. şi o locuinţă în Marrakesh (Maroc), cumpărată cu peste 700.000 de dolari.

Anne Sinclair, un jurnalist cunoscut în Franţa, ar fi moştenit o avere de la bunicul său, un comerciant de obiecte de artă. Aceasta ar explica de ce condiţiile de trai ale lui Strauss-Kahn par să depăşească până şi salariul său generos.

Murray a declarat că niciun angajat FMI care locuieşte SUA nu primeşte ajutor pentru locuinţă. Angajaţii FMI care locuiesc în străinătate primesc astfel de bonusuri. Cei care locuiesc în SUA primesc, însă, bani pentru şcoala copiilor.

În opinia unor analişti, salariul lui DSK şi bonusurile nu sunt exagerate. John Sewell, analist la New Rules for Global Finance Coalition, nu are nicio problemă cu salariul. „Cred că este una dintre cele mai importante slujbe din lume”, a subliniat el. „Iar acest lucru este reflectat de faptul că DSK a avut un rol central în gestionarea crizei globale financiare, din care sperăm să ieşim în următorii doi ani”, a adăugat el.

„Strauss-Kahn, este o figură dominantă. El a schimbat Fondul. Fondul se confrunta, când el l-a preluat, cu faptul că era o organizaţie irelevantă. Nimeni nu dorea să împrumute bani de la Fond, iar el l-a reformat drastic. Este recompensat pentru asta, unii cred că prea mult, dar, comparativ cu bancherii de pe Wall Street, vorbim despre o sumă relativ mică”, explică Sewell.

Însă DSK se lupta cu percepţia legată de stilul său de viaţă înainte de incidentul din New York. La începutul acestei luni, o fotografie cu el intrând într-un Porsche de 90.000 de dolari i-a făcut pe critici să-l numească un „socialist de caviar” – chiar dacă maşina nu-i aparţinea.