Ce se întâmplă la ALRO? Conducerea companiei a reacționat

0

Conducerea Alro privește cu îngrijorare evoluțiile recente ale prețului energiei, considerând nivelurile atinse în ultimele zile ca fiind nefundamentate și nesustenabile din punct de vedere economic, potrivit unui comunicat transmis BVB, după ce sindicatul Aluministul a avertizat cu privire la închiderea parţială şi chiar totală a combinatului.

Compania Alro a transmis: Cu privire la știrile apărute în presă românească referitoare la închiderea iminentă a activității de producție, societatea anunță investitorii și publicul interesat că nu a luat o decizie în acest sens în forurile statutare, în ciuda situației excepționale de pe piețele de energie și gaze.

Situația economică este fluidă și extrem de volatilă, iar în momentul în care conducerea societății va lua decizii de impact pentru societate și investitorii, va anunță acest lucru potrivit reglementărilor în vigoare”.

Acţiunile Alro au închis ieri şedinţa cu o scădere de peste 12%, în condiţiile în care au scăzut la începutul şedinţei de ieri cu circa 17%.

Constantin Popescu, Președintele Sindicatului Liber Aluministul, a avertizat ieri că Alro îşi va diminua producţia în zilele următoare cu 60% din cauza “preţului speculativ al energiei electrice”, fapt ce va duce la trecerea în șomaj tehnic a peste 1000 de salariați, iar dacă nu se ia nici o măsură, până la sfârșitul lunii martie, ALRO își va închide porțile oprind toate capacitățile de producție de aluminiu primar.

Acesta a spus că, începând cu data de 20.12.2021, Uzina de Aluminiu a început campania de închidere a capacităților de producție oprind peste 30 de cuve de electroliză, urmând ca în zilele următoare ALRO S.A. să-și diminueze producția cu 60%, fapt ce va duce la trecerea în șomaj tehnic a peste 1000 de salariați din toate sectoarele pe care le deține ALRO (Aluminiu Primar și Aluminiu Prelucrat) și ALUM TULCEA.

În această situație din care se pare, cel puțin în acest moment, că nu există nici o șansă de salvare, până la sfârșitul lunii martie, ALRO își va închide porțile oprind toate capacitățile de producție de aluminiu primar.

Închiderea ALRO va avea un impact major asupra taxelor și impozitelor locale și centrale, iar peste 20 de mii de angajați proprii și din economia orizontală vor putea rămâne fără locuri de muncă, fără nici un sprijin financiar, pur și simplu vor merge către sărăcie și foamete, ei și familiile lor”.

În opinia lui Constantin Popescu, această situaţie este artificial creată de producătorii de energie electrică, care, “în mod vădit, foarte bine orchestrat , au dat și creat falsa impresie că nu pot produce energie electrică, mai multă având o capacitate de producție cu mult mai mică decât produc acum, folosind diverse tertipuri, lucru complet fals și neadevărat, dar astfel, au reușit să își pună în practică strategia: „DACĂ NU ESTE ENERGIE ELECTRICĂ TREBUIE SĂ FIE SCUMPĂ”.

Potrivit liderului de sindicat, firmele din UE similare ALRO au posibilitatea de a încheia direct cu firmele producătoare contracte de fumizare a energiei electrice pe termene mult mai lungi, fapt care le conferă stabilitate și siguranță în a-și dezvolta activitatea de producție.

Sindicatul a solicitat sprijin în rezolvarea problemelor care “nu sunt numai ale noastre ci ale ale întregii națiuni”: “Considerăm că elaborarea de legi care să pună măcar pe picior de egalitate consumatorii, producătorii și traderii de energie, este singura soluţie de evitare a colapsului”.

Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 2,5 miliarde lei, comparativ cu 2 miliarde lei în perioada similară din 2020, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.