Ce semnifică, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

0

Ce semnifică, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Cu siguranță cei mai mulți români au văzut măcar odată de la depărtarea faimoasa Cruce de pe Caraiman, însă câți dintre ei știu adevărata poveste?

Crucea Caraiman a apărut în urmă cu aproape 100 de ani. Pe 14 septembrie 1928, în anul în care se împlineau 10 ani de la Marea Unire, la Buşteni a fost inaugurat cel mai spectaculos monument în memoria eroilor români din primul război mondial: Crucea Caraiman.

Ce semnifică, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

O implicare în acest proces a avut-o Regina Maria, care s-a interesat constant de lucrările de construcție. Crucea se află la 2291 de metri, pe masivul Caraiman și a intrat imediat în Cartea Recordurilor drept cel mai înalt monument aflat la cea mai mare altitudine din lume.

În ultimii 90 de ani, înălţimea acestei lucrări a fost depăşită de multe altele, dar Crucea Caraiman a rămas în continuare în Guinness Book pentru altitudine. Ultima certificare datează din 14 august 2013.

Crucea Caraiman a fost ridicată la iniţiativa Societăţii Cultul Eroilor, patronată de regina Maria încă de pe vremea când era prinţesă moştenitoare. Prestigiul reginei a adus proiectului o contribuţie majoră: implicarea arhitecţilor, inginerilor şi lucrătorilor de la Serviciul Poduri de la Calea Ferată.

Ce semnifică, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

Referitor la construcția acesteia, în baza proiectului întocmit de arhitecţii Georges Cristinel şi Constatin Procopiu, construcţia a început în 1926. Studiile de rezistenţă – esenţiale la altitudinea de aproape 2300 de metri, cu furtuni şi viscole puternice – au fost făcute de inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, iar şefi de şantier au fost Nicolae Stănescu şi Vasile Bumbulescu.

Trebuie menționat faptul că Crucea de pe Caraiman nu este aşezată însă pe cel mai înalt vârf al masivului, care se află la 2384 de metri, ci pe vârful secundar, de numai 2291 de metri, dar vizibil în întreaga zonă Sinaia-Azuga.

Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului CFR a vorbit la Digi24 despre istoria Crucii Cariman.

Ce semnifică, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

„Crucea de pe Caraiman a fost gândită să fie încastrată, băgată într-o groapă în beton, la numai 2 metri de marginea stâncii ca să fie vizibilă tot timpul. Ulterior, s-au gândit constructorii, pentru a rezista mai bine în timp şi pentru a nu fi necesare lucrările de întreţinere pentru că la asemenea înălţime şi la o asemenea distanţă erau foarte dificile, că ar fi bine ca ea să aibă şi un soclu de beton care să fie îmbrăcat în nişte moloane de piatră fasonată asemănătoare picioarelor de la poduri”, a spus acesta.

Trebuie menționat faptul că una dintre cele mai mari dificultăţi la construirea monumentului de 39 de metri a fost transportul modulelor de oţel în vârful muntelui. Cea mai mare contribuţie aici au avut-o fraţii Schiel, proprietarii fabricii de hârtie din Buşteni. Constructorii Crucii s-au folosit de funicularul cu care erau transportaţi buştenii de pe cealaltă coastă spre vârful muntelui şi apoi, în vale, la fabrica din oraş.

Datorită implicării Căilor Ferate, Crucea de pe Caraiman a fost dedicată nu numai eroilor militari, ci şi feroviarilor care au luptat în timpul primului război mondial. Regina Maria a urmărit îndeaproape proiectul. La momentul inaugurării, era văduvă. Ferdinand I, regele Unirii, a murit de cancer pe 20 iulie 1927, înainte deci de celebrarea a 10 ani de la Marea Unire.

Ce semnifică, de fapt, Crucea de pe Caraiman. Puțini știu adevărata poveste

Crucea Caraiman a fost luminată pentru prima dată pe 14 septembrie 1928, în ziua de Înalţarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea este legată de Împărăteasa Elena a Bizanţului, cea despre care tradiţia creştină spune că a descoperit Crucea Răstignirii la Ierusalim. Maria a fost fascinată tot timpul de tradiţia bizantină.