Ce ţări vor interveni în Libia

0

Canada va trimite în Libia şase avioane de vânătoare de tip CF-18, pentru a participa la implementarea rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, care prevede crearea unei zone de interdicţie aeriană şi autorizează folosirea forţei, relatează joi presa canadiană citată de MEDIAFAX.

„Guvernul canadian a luat decizia astăzi, târziu, de a trimite şase avioane de vânătoare de tip CF-18, pentru a se alătura americanilor, britanicilor şi francezilor, dar şi celorlalte ţări care vor participa la impunerea zonei de interdicţie aeriană”, a precizat postul privat de televiziune CTV, pe site-ul său.

Anunţul mobilizării aparatelor canadiene este „iminent”, potrivit televiziunii publice CBC.

Între 120 şi 200 de soldaţi vor însoţi avioanele CF-18 – echivalentul canadian al aparatului F-18 american – acolo unde vor avea baza, fără îndoială în Italia, potrivit site-urilor Globe and Mail şi CBC.

Aceştia ar putea ajunge acolo încă de vineri, potrivit CTV.

Norvegia va participa la intervenţia militară din Libia, după autorizarea dată de ONU, a declarat vineri ministrul norvegian al Apărării, Grete Faremo, pentru cotidianul Verdens Gang.

„Am decis să contribuim la operaţiune. Dar este prea devreme pentru a spune în ce mod”, a declarat ea. „Este rezonabil să trimitem mijloace aeriene”.

Trimiterea de avioane de luptă F-16 norvegiene „este o posibilitate. Dar o mare operaţiune umanitară va fi de asemenea înfiinţată, ceea ce aduce în actualitate trimiterea unor avioane de transport”, potrivit ministrului. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX