CE va continua să investigeze 6 site-uri din România ce vând produse electronice, din 11 verificate

0

Reprezentanţii Bruxelles-ului au verificat 369 de site-uri care comercializează şase dintre produsele electronice cel mai des solicitate de cumpărători – aparate foto digitale, telefoane mobile, playere, DVD-uri, echipamente IT şi console de jocuri – şi au identificat că în cazul a 203 dintre ele (55%) sunt necesare investigaţii suplimentare, potrivit unei anchete derulate în cadrul a 26 de state membre (cu excepţia Slovaciei) şi în Norvegia şi Islanda.

Astfel, potrivit anchetei, mai bine de jumătate din paginile de internet verificate cuprindeau nereguli legate de legislaţia europeană în domeniul protecţiei consumatorilor. Este vorba de informaţii insuficiente sau înşelătoare despre drepturile consumatorilor (66% dintre site-urile cu probleme), despre preţul final de vânzare (45%) sau despre adresa de contact a vânzătorului (33%).

Cele mai puţine nereguli au fost identificate la site-urile din Bulgaria (0 din 12), Austria (0 din 10) şi Slovenia (0 din 10), iar cele mai multe în Cipru (12 din 12) şi Ungaria (10 din 10).

„Este o problemă la nivel european, care necesită o soluţie europeană. Va fi nevoie de un volum mare de muncă în perioada următoare pentru a rezolva problemele din acest sector”, a declarat comisarul european pentru drepturile consumatorilor, Megleva Kuneva.

CE a anunţat că va cere autorităţilor naţionale de protecţia consumatorilor din ţările UE să contacteze vânzătorii la care s-au înregistrat asemenea nereguli. Aceştia vor trebui să ofere clarificări sau să corecteze problemele identificate, în caz contrar riscând amenzi sau închiderea site-urilor. Rezultatele celei de-a doua etape de investigare vor fi prezentate de CE la jumătatea anului viitor.