Ce vor să vadă 100.000 de americani de Sărbători

0

Anul acesta, bradul de 18 ani a fost adus de la o pepinieră din Wisconsin, după ce o delegaţie a personalului Casei Albe s-a deplasat în teren în luna octombrie şi l-a ales, astfel încât familia prezidenţială nu a făcut decât să respecte formalităţile şi să-şi dea acceptul pentru instalarea acestuia în Sala Albastră de la Casa Albă.

Conform tradiţiei, pomul cu o înălţime de şase metri a fost adus la Casa Albă într-o trăsură trasă de cai, în acompaniamentul unei fanfare militare.

Decoratori profesionişti şi voluntari vor concura pentru împodobirea pomului de Crăciun al SUA, iar primii care se vor bucura de el vor fi militarii care au participat în teatrele de război din Irak şi Afganistan.

Un alt brad va fi adus luni din California pentru a fi instalat în faţa clădirii Capitoliului. Decoraţiunile pentru acesta au fost confecţionate de locuitorii Californiei, iar onoarea de a aprinde la 6 decembrie luminile de pe pom, împreună cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Bohner, îi va reveni unui elev cu merite deosebite din acest stat american. Pomul care va fi instalat la Capitoliu va avea o înălţime de 20 de metri şi pentru a-l vedea nu este necesară o invitaţie specială. Mai ales că va fi instalat în faţa sediului Congresului.