Cota unică de impozitare a fost promisiunea electorală din 2004 cu cea mai mai mare priză, iar Traian Băsescu nu s-a lepădat niciodată de ea. Dimpotrivă, ori de câte ori, politicieni din opoziţie sau chiar de la putere, experţi ai Fondului Monetar Internaţional, miniştri şi chiar premieri au fost echivoci faţă de cota unică, preşedintele a apărat-o. De altfel, formarea rapidă şi „imorală“ a guvernului în 2004, a fost impusă şi de aplicarea taxei unice de la 1 ianuarie 2005, aşa cum se angajase candidatul Băsescu. Ulterior, în primăvara lui 2005, când FMI a devenit un oponent tot mai vocal al cotei, preşedintele a plecat la Washington să-i susţină cauza. Vizita nu s-a înscris în cutume, dar a fost un succes, cel puţin de etapă. Tot în vara acelui an, FMI a revenit în forţă cu cererea de majorare a TVA cu 2-3 puncte procentuale. Economia începuse, însă, să prindă aripi şi, în ciuda avertizărilor că va „ateriza forţat“, acordul preventiv a fost abandonat. Din păcate, istoria a dovedit că majorările de taxe, considerate, pe drept, frâne pentru dezvoltare, au reintrat în negocieri cinci ani mai târziu. Participarea preşedintelui la deciziile economice a fost percepută ca neobişnuită, atât prin prisma tradiţiei – predecesorii săi nu au arătat preocupare -, cât şi a prerogativelor funcţiei. Traian Băsescu a uzat, însă, de autoritatea sa în cadrul partidelor de la guvernare şi de credibilitatea publică pentru a da tonul în multe situaţii.