Cea mai mare acțiune militară din ultimii ani din România

Ministrul Apărării, Mircea Dușa a chemat soldații la un exercițiu de alarmare.  Este pentru prima dată în ultimii 6 ani când este organizată o astfel de acțiune militară, informează stirileprotv.ro.

„Am alarmat comandamentul diviziei, de asemenea unități din compunerea diviziei din garnizoana Buzău, garnizoana Focșani, Brăila și Galați. Asta însemnând transportoare blindate, MLI-uri, tancuri, camioane care vor transporta materialele și militarii și alte mijloace de luptă pe care le au în dotare unitățile noastre. 50 de generali și ofițeri de la Statul Major General sunt observatori în cele 4 garnizoane și au urmărit modul în care se respecta ordinul primit de la șeful Statului Major General pentru acest exercițiu. Acest exercițiu, așa cum am precizat, a fost prevăzut în planul de instruire și pregătire pe anul 2015 pe care l-am aprobat la sfârșitul anului trecut”, a declarat Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale.

În poligonul Smârdan, în perioada 16 – 30 aprilie va avea loc un exercițiu complex, organizat împreună cu partenerii noștri din NATO.

La acesta vor participa peste 1500 de militari români, aproximativ 400 ai SUA, în jur de 170 de militari din Marea Britanie și un pluton din Moldova.

Serviciul de Presă al Ministerului Apărării din Republica Moldova, a anunțat printr-un comunicat că 26 de ofițeri dar și subofițeri din cadrul Brigăzii „Ștefan cel Mare” vor participa la exercițiul multinațional „Wind Spring 15”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed