Cea mai mare ceapă din lume. Fermierul a intrat în Cartea Recordurilor

0

Un fermier britanic a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare ceapă din lume.

Gareth Griffin, un fermier britanic a şocat întreaga comunitate din North Yorkshire după ce a scos la lumină cea mai mare ceapă din lume.

Evenimentul a avut loc în septembrie la concursul Harrogate Autumn Flower Show, acolo unde fermierul a adus ceapa de 8,97 kg pe care a transportat-o cu ajutorul autocaravanei sale, înconjurată de perne.

„Sunt foarte fericit că am crescut cea mai mare ceapă din lume. Tatăl meu a cultivat astfel de specimene uriașe până în anul în care a murit. Cea mai mare ceapă crescută de el a cântărit 3,5 kg. Așa că pentru mine acest record înseamnă foarte mult”, a declarat Gareth Griffin, pentru Cartea Recordurilor Guinness.

Astfel, ceapa britanicului Gareth Griffin a detronat-o pe cea de 8,5 kg, care a deținut recordul din 2014 până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.