Cea mai mare problemă a CFR-ului. Anunțul ministrului Șova

0

„Compania se confruntă cu un grav deficit de vagoane, mă ocup să găsesc o soluţie, având în vedere că peste 400 de vagoane au norme de reparaţie sau de întreţinere neefectuate, lucru care a constituit unul din motivele pentru care şi-au propus să reducă din trenuri. Am reuşit şi am prevenit reducerea unui mare număr de trenuri, mai mult de 80 din cele 96, iată că din păcate consecinţe ale managementului neglijent din ultimii ani din perspectiva activităţilor de reparare a materialului rulant produc astfel de efecte care, sigur, că trebuie sa le gestionez eu acum”, a spus Şova la Parlament.

 

Ministrul Transporturilor a arătat că a avut o întâlnire săptămâna trecută cu conducerea companiei la care i-a invitat pe toţi reparatorii de material rulant din România.

 

Articolul integral pe CAPITAL.