Corpul Experţilor Contabili, amendat cu 1 mil. euro pentru fixarea tarifelor

Astfel, în urma unei investigaţii declanşate de Consiliul Concurenţei în 2009, s-a constatat că CECCAR a stabilit onorariile în profesia contabilă încă din 2001, chiar dacă în anul 2000 fusese avertizat de autoritate să nu adopte un astfel de act.

Potrivit autorităţii, în 2004, Regulamentul de stabilire a tarifelor a fost actualizat, iar sumele au fost transformate în euro, iar în 2009, pentru a fi aplicate de către toţi membrii săi, conducerea CECCAR a decis publicarea în Monitorul Oficial a Regulamentului care stabilea nivelurile onorariilor.

„Aceasta este cea mai mare amendă procentuală dată de Consiliul Concurenţei – 9,2% din veniturile CECCAR în anul 2009 şi cea mai mare sancţiune aplicată unei asociaţii. Acest fapt se datorează gravităţii faptei, care este similară unui cartel, ce a durat nouă ani şi circumstanţelor agravante, respectiv continuarea încălcării legii după declanşarea investigaţiei şi ignorarea avertismentelor Consiliului Concurenţei”, a declarat Bogdan Chiriţoiu.

 

Consiliul Concurenţei a impus CECCAR să înceteze practica anticoncurenţială, în urma căreia sute de mii de companii mici şi medii au fost afectate, şi să abroge Regulamentul în termen de trei luni de la comunicarea oficială a deciziei.

„În cazul nerespectării deciziei Consiliului Concurenţei, CECCAR riscă o amendă cominatorie de până la 5% din veniturile zilnice medii din anul financiar anterior sancţionării”, a adăugat Chiriţoiu.

 

În baza estimărilor interne ale Consiliului Concurenţei rezultă faptul că, în urma eliminării acestei practici anticoncurenţiale, mediul de afaceri (consumatorii de servicii contabile) va beneficia de o economie de costuri anuală situată între 70 şi 200 milioane lei. Această economie a fost estimată ca fiind diferenţa dintre tarifele plătite ca urmare a Regulamentului şi tarifele care ar fi existat dacă ar fi funcţionat concurenţa prin preţ.

 

La începutul acestu an, CECCAR înregistra 33.908 membri, din care 20.880 experţi contabili, 6.723 conmtabili autorizaţi şi 6.305 societăţi de profil.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed