Cel mai bun an din toate timpurile pentru DACIA

0

Potrivit anunțului Dacia, au fost vândute în România 54.593 de autoturisme Dacia, în timp ce înmatriculările arată că au fost doar 36.873 autoturisme. Diferența ar putea fi dată de delaerii Dacia, care au plătit deja mașinile și le au pe stoc, fără a le vinde, dar și de reexporturile private, care nu sunt controlate de cei de la Dacia.

 

Dacia anunță un volum de autovehicule record pentru piața din România, pentru ultimii 10 ani, ultimul an cu valori mai mari fiind 2008, chiar înainte de debutul crizei. Creșterea Dacia pe piața locală a fost de 26,2% față de 2017, din punct de vedere al vânzărilor/livrărilor. Cifrele de vânzări cuprind mașinile comandate și plătite, dar acestea pot include și dealeri sau companii private care se ocupă și cu exportul de mașini noi, astfel că volumul total raportat nu este cel mai relevant pentru piața din România.

 

Pe baza vânzărilor, cota de piață a Dacia a urcat la peste 30%, însă din punct de vedere al înmatriculărilor cota de piață este de 28%.

 

Articolul integral pe PROFIT.RO