Cel puţin nouă persoane blocate într-o mină de aur, în nord-vestul Turciei, în urma unei surpări de teren

0

”Nu există veşti de la nouă mineri. O operaţiune de salvare este în curs, cu o echipă de 400 de persoane”, anunţă la postul public TRT Haber ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya.

”Este vorba despre o alunecare a unei movile de pământ formată din pământ scos din mină (…). Vrem un singur lucru: să le dăm o veste bună familiilor. Ne rugăm pentru acest lucru”, declară ministrul.

O înregistrare postată pe X de către Sindicatul Independent al Lucrătorilor în Mină din Turcia, preluată de numeroase publicaţii turce, surprinde surparea unei porţiuni a unui deal şi pmânt negru antrenat într-o râpă.

BREAKING: A landslide trapped at least nine workers at a gold mine in eastern Turkey, search and rescue efforts underway

— Insider Paper (@TheInsiderPaper)

Alunecarea de teren a avut loc către ora locală 14.00 (13.00, ora României), la Iliç, în provincia Erzincan.

Echipe de salvatori din oraşe vecine au fost trimise la faţa locului, a anunţat Agenţia publică de gestionarea catastrofelor (AFAD).

”Ne vom mobiliza toate mijloacele pentru a elucida motivele acestui incident”, anunţă întreprinderea care operează  mina de aur, Anagold.

Alunecări de teren sau surpări de mine sunt relativ frecvente în anumite regiuni ale Turciei.

Patruzeci şi doi de mineri au murit într-o explozie, în 2022, la Amasra (nord).

Mina de aur din provincia Erzincan, în care muncesc 667 mineri, a ţinut prima pagină în 2022, în urma unei scurgeri de cianură, care a determinat autorităţile să-i suspende pentru scurt timp operaţiunile.

Mina a fost redeschisă după ce a plătit o amendă, provicând un val de proteste în rândul partidfelor din opoziţie.