Cele mai sigure investiţii pe termen lung

0

Deși prețul unciei a scăzut în ultimii ani, economiștii recomandă ca atât marii investitori, statele, cât și persoanele fizice să investească în aur sau în alte metale rare, potrivit capital.ro.

 

„Investiția în metalele prețioase este pe termen lung, zece ani. De unde vine această predicție optimistă? Pentu că, politica monetară dusă de principalele țări ale lumii este una expansionistă, ceea ce face ca monedei să îi scadă valoarea, iar metalele prețioase să își crească valoarea“, a explicat Bogdan Glăvan, profesor, doctor în economie.

 

De asemenea, producătorii de aur cred că preţul metalelor rare va înregistra o uşoară creştere. Companiile miniere speră că vor putea profita de apetitul crescut al Chinei pentru resurse naturale, dar și de redresarea graduală a economiei Statelor Unite.

 

Potrivit unui sondaj al PwC România, jumătate din companiile miniere consultate se aşteaptă la creşterea preţului în următoarele 12 luni. Asta chiar dacă preţul aurului s-a prăbuşit de la nivelul record de 1.900 de dolari pe uncie atins în 2011 la circa 1.200 de dolari anul acesta.

 

Aurul s-a dovedit, în ultimele secole, a fi o formă de investiție fiabilă şi predictibilă. Valoarea aurului este recunoscută și garantată peste tot în lume, independent de contextul politic, situația economică sau tradiţii culturale.