Cezar Preda: Blejnar să facă mai puţin show de televiziune şi să-şi urmărească instituţia şi funcţia

„Toată această chestiune este la mâna premierului. Primul-ministru l-a numit, primul-ministru ştie când să… Deocamdată, eu am recomandat astăzi să facă mai puţin show de televiziune pe funcţia pe care o are, să-şi urmărească instituţia şi funcţia pe care o are. Nu cred că-i face bine, nu cred că e productiv nici pentru domnia sa, deşi îi înţeleg supărarea până la urmă la atacurile acestea, dar cred că are alte atribuţiuni decât să stea la televizor”, a spus deputatul PDL, pe tema susţinerii partidului faţă de şeful ANAF, Sorin Blejnar.

 

Pe de altă parte, mai mulţi membri ai PDL şi-au arătat susţinerea faţă de Blejnar, considerând că ar trebui produse dovezi înainte ca acesta să fie demis. Senatorul Mircea Andrei consideră că este doar un „spectacol media”, iar nişte simple acuzaţii nu sunt suficiente pentru a scote un om din viaţa publică. „În momentul în care vor exista probe serioase pentru acest lucru, de-abia atunci putem să stăm de vorbă că Sorin Blejnar să mai fie susţinut sau să rămână sau nu în funcţie. Până una alta, nu avem decât un spectacol mediatic în care avem doi inşi, anchetaţi la rândul lor, care au făcut astfel de declaraţii”, a spus acesta.

 

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu spune la rândul său că, atâta timp cât organizaţia de Arad a partidului îl susţine în continuare, nu trebuie ridicată problema demiterii.

 

Deputatul Cristian Boureanu spune că se afectează credibilitatea instituţiilor statului „în mijlocul unei acţiuni fără precedent” prin demiterea lui Blejnar, însă dacă acesta este vinovat „va plăti”. „Nu cred că mai poate cineva să oprească acum măsurile care au început în vămile româneşti, este un domino care s-a pornit şi nu cred că se opreşte”, a spus Boureanu.

 

Şi liderul organizaţiei Sălaj a PDL, deputatul Lucian Bode, a susţinut aşteptarea unor probe în acest caz: „Atâta timp cât nu există asupra domniei sa nicio solicitare de trimitere în judecată, eu consider că acest om, atât timp cât îşi atinge obiectivele pentru care a fost investit acolo, trebuie să rămână”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed