Vosganian: Sistemul de pensii nu e Caritas

0

Varujan Vosganian a spus că sistemul din pensii din România este organizat pe principiul după care salariaţii de astăzi plătesc drepturile pensionarilor, iar acesta se va normaliza „când fiecare va plăti pentru sine, va avea contul său de asigurări, unde îşi va vira banii”.

 

El a precizat că nu este de acord cu declaraţiile ministrului Muncii, Ioan Botiş, potrivit cărora sistemul de pensii ar fi unul „piramidal”, apreciind că „modul plastic” în care acesta a descris sistemul de pensii „nu e cel mai corect”.

 

„El (salariatul – n.r.) îşi va decide punctul de pensie, nu Guvernul, şi va fi beneficiarul propriei trude. Astfel că la pensie va lua banii pe care i-a depus, din prima zi de serviciu până în ultima. Dacă n-a depus, nu va primi pensie. Modul plastic în care domnul Botiş vorbeşte de sistemele piramidale nu e cel mai corect, sistemele piramidale presupun că cei care se grăbesc iau banii primii, iar ultimii nu mai ajung să ia nimic, cum s-a întâmplat cu Caritas. Or, sistemul de pensii nu e Caritas, totuşi”, a spus Vosganian.

 

El a precizat că viziunea liberală referitoare la noul mod de construire a sistemului de pensii se regăseşte într-o platformă denumită „statul liberal”. Citeşte articolul