Cezar, printre favoriţii la titlul „Next Top Male Model” la Eurovision 2013

0

În prezent, Cezar se află pe locul al doilea, cu 39.08% (6.599 de voturi), în acest top al celor mai frumoşi cântăreţi de la ediţia din acest an a Eurovizion, fiind depăşit de reprezentantul Azerbaidjanului, Farid Mammadov (43,3% – 7.311 voturi), în acest sondaj realizat de wiwibloggs.com.

 

Concursul online a început pe 31 martie şi se va încheia pe 27 mai, la peste o săptămână după desfăşurarea marii finale a Eurovision, care va avea loc sâmbătă seară, la Malmö, în Suedia.

 

Pe locul al treilea în clasament, după Cezar, se situează în momentul difuzării acestei ştiri reprezentantul Italiei la Eurovision, Marco Mengoni – 10,65% (1.798 de voturi).

 

Pe de altă parte, favorita la titlul de „Next Top Model” la Eurovision 2013 este reprezentanta Ucrainei, Zlata Ognevich, care în sondajul dedicat cântăreţelor la ediţia din acest an a competiţiei a înregistrat până în momentul difuzării acestei ştiri 32,83% şi 3.775 de voturi.

 

În sondajele realizate la precedentele ediţii ale Eurovision, reprezentantele României au fost desemnate „Next Top Model” al competiţiei. Astfel, Elena Ionescu (Mandinga) a primit acest titlu la Eurovision 2012, Paula Seling – în 2010 şi Elena Gheorghe – în 2009.

 

Cezar va concura în finala Eurovision Song Contest 2013, sâmbătă seară, unde piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur) va intra în competiţie pe poziţia 14, potrivit unui anunţ al organizatorilor evenimentului, publicat pe site-ul eurovision.tv.

 

În marea finală, care se va desfăşura sâmbătă seară la Malmö, în Suedia, şi care va fi transmisă de TVR, ordinea intrării în concurs este următoarea: Franţa (1), Lituania (2), Republica Moldova (3), Finlanda (4), Spania (5), Belgia (6), Estonia (7), Belarus (8), Malta (9), Rusia (10), Germania (11), Armenia (12), Olanda (13), România (14), Marea Britanie (15), Suedia (16), Ungaria (17), Danemarca (18), Islanda (19), Azerbaidjan (20), Grecia (21), Ucraina (22), Italia (23), Norvegia (24), Georgia (25) şi Irlanda (26).