CFR SA anunţă redeschiderea Magistralei Bucureşti – Constanţa, după ce circulaţia trenurilor a fost perturbată de deraierea vagoanelor unui tren de marfă

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, vă informează că la ora 02:30 a fost redeschisă Magistrala Bucureşti – Constanţa. Toate trenurile de călători spre şi dinspre Litoral, începând cu ora 02:30, şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Bucureşti – Constanţa, doar pe raza staţiei Feteşti traficul va fi redirecţionat pe un singur fir, în zona afectată de deraierea trenului de marfă”, transmite joi dimineaţă CFR SA.

Echipele de intervenţie ale CFR SA, mobilizate la faţa locului, au reuşit până la ora 02.30 să elibereze gabaritul căii ferate pe un fir de toate cele 5 vagoane deraiate şi, de asemenea, să finalizeze lucrările de reparaţii la linia de cale ferată, inlclusiv la firul de contact, cel care asigură alimentare locomotivelor cu energie electrică. 

În acest moment, circulaţia trenurilor spre şi dinspre Litoral este operaţională pe ruta directă Bucureşti- Constanţa, cu mentiunea că în zona staţiei Feteşti traficul feroviar este retrasat pe un singur fir de circulaţie, deoarece intervenţiile în zona deraierii sunt încă în desfăşurare.

Echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează în continuare în staţia Feteşti cu personal propriu şi utilaje de mare tonaj, pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiţii normale, pe ambele fire de circulaţie.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed