China construiește mai multe autostrăzi decât sunt în Germania și Franța la un loc

0

China intenționează să construiască, în următorii cinci ani, 30 de aeroporturi civile, 3.000 de kilometri de căi ferate și 25.000 de kilometri de autostrăzi, a declarat Wang Zhiqing, vice-ministrul chinez al Transporturilor.

Pentru comparație, în Germania erau la sfârșitul anului trecut 12.800 de kilometri de autostradă, în timp ce în Franța puțin sub 12.000. Tot la sfârțitul anului trecut, China se lăuda cu 168.000 de kilometri de autostradă.

Obiectivele chinezilor sunt incluse în cel de-al 14-lea plan cincinal, stabilite în cadrul recentelor sesiuni de lucru ale Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC), scrie Radio China International.

Potrivit proiectelor adoptate, China va accelera construcția rețelelor de transporturilor, prin integrarea diferitelor sisteme specifice industriilor. Obiectivul principal vizează transformarea rețelei de transport din China într-un practică, rentabilă, sigură și inteligentă, care să contribuie la stimularea economiei și cererii interne, dar și la noua strategie privind „dubla circulație”, care privește consolidarea relației dintre economia internă și economia globală.

Ministerul chinez al Transporturilor are în proiect dezvoltarea trenurilor maglev de mare viteză, implicarea tot mai mult în sistemul de transport a tehnologiilor de vârf, inclusiv 5G, sistemul de navigație Beidou și inteligența artificială.

Rețeaua ferată de mare viteză din China avea, la sfârșitul anului 2020, o lungime totală de 37.900 de kilometri, fiind cea mai lungă rețea feroviară de profil din lume și totodată cea mai intens exploatată. Dezvoltată în ultimii 15 ani, rețeaua feroviară de mare viteză din China permite o rulare cu o viteză maximă de siguranță de 350 km/h.
În 2020, China a testat un prototip de tren maglev care circulă cu 600 km/h, fiind demarată construcția pentru o linie de 500 de kilometri lungime de mare viteză pentru uz comercial, care urmează să fie finalizată până în 2025.

Rețeaua de autostrăzi din China a ajuns, la finalul anului 2020, la 168.478 de kilometri, după ce în 2019 era de 149.600 kilometri. Trebuie subliniat că, în perioada 2010 – 2020, rețeaua de autostrăzi din China a crescut cu peste 100.000 de kilometri!

La finalul anului 2020, China avea 241 de aeroporturi civile, cu 66 mai multe față de anul 2000.