China şi Japonia, ameninţate cu retrogradarea rating-ului de Fitch

0

Totodată, Fitch notează că Japonia riscă să fie retrogradată din cauza divergenţelor din zona politicului, care împiedică eventuale măsuri de ordonare a finanţelor publice în contextul unei datorii de stat de 200% din PIB-ul de 5.000 de miliarde de dolari.

 

Cele mai mari economii din Asia au intrat astfel în colimatorul agenţiilor de rating, alăturându-se Europei şi Statelor Unite, pe fondul datoriilor uriaşe acumulate de marile economii ale lumii în urma crizei financiare globale.

 

Şeful diviziei de ratinguri de ţară pentru regiunea Asia Pacific din cadrul Fitch, Andrew Colquhoun, a declarat într-un interviu pentru Reuters că ratingul de credit în monedă locală al Chinei ar putea fi redus în următoarele 12-24 de luni.

 

„Ne aşteptăm la o deteriorare a calităţii activelor băncilor. Dacă problemele din sistemul bancar se vor dezvolta după cum ne aşteptăm sau chiar mai rău în următoarele 12-24 de luni, am fi împinşi către reducerea ratingului”, a arătat el.

 

Fitch a modificat în aprilie perspectiva ratingului de credit pe termen lung în monedă locală al Chinei de la stabilă la negativă, din cauza temerilor privind stabilitatea financiară a ţării în urma unei explozii a creditului încurajată de Bejing pentru a menţine ritmul creşterii economice în timpul recesiunii globale.

 

Agenţia atribuie Chinei un rating de credit pe termen lung în monedă locală de „AA-„, al treilea după nivelul de top AAA, similar cu cel al Italiei şi cu o treaptă sub Spania.

 

Dintre cele trei mari agenţii de rating, Fitch a lansat cele mai dure avertismente privind piaţa de credit din China şi este singura cu perspectivă negativă pe ratingul de credit pe termen lung al ţării.

 

Colquhoun a arătat că împrumuturile neperformante ale băncilor chinezeşti sunt echivalente cu 2% din soldul total, însă dacă împrumuturile către vehiculele de finanţare ale guvernelor locale ar fi clasificate adecvat, cifra ar fi mai apropiată de 6-7%.

 

„Această cifră este suficient de mare pentru a extenua pe cont propriu capacitatea de absorbţie internă a băncilor. Deci orice deteriorare mai gravă a calităţii activelor, dincolo de acest nivel, ar conduce la necesitatea de sprijin din partea guvernului, care ar afecta profilul de credit al ţării”, spune analistul Fitch.

 

În privinţa Japoniei, Fitch notează că liderii politici trebuie să se pună de acord pe un program credibil de consolidare fiscală pentru a evita reducerea ratingului.

 

Celelalte două mari agenţii de rating, Standard & Poor’s şi Moody’s, au redus deja în acest an ratingul Japoniei, acuzând ca şi Fitch capacitatea politicienilor de a aproba un plan de reducere a datoriei de stat.

 

Cele trei agenţii de rating clasifică Japonia pe cea de-a treia treaptă sub nivelul AAA, însă Fitch şi S&P acordă o perspectivă negativă.