Chinezii fac o MEGA-AFACERE de sute de milioane de euro la câteva sute de km de București

Practic, este vorba despre un complex de dimensiunile unui oraș. Anunțat în 2014, „Sfânta Sofia” a primit abia recent statutul de proiect prioritar de investiții și va beneficia și o serie de stimulente financiare garantate de stat pe o perioadă de trei ani, au declarat publicației citate surse din interiorul agenției guvernamentale bulgare de investiții.

 

Pe 2 august, Guvernul de coaliție de la Sofia, condus de Boiko Borisov, a adoptat un pachet de măsuri destinat implementării proiectului derulat de compania chineză „Bulgarian Development Holdings Limited” (BDHL). „Sperăm că proiectul va fi realizat în următorii trei ani”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției guvernamentale.

 

Hoteluri, cazinouri, un aquapark, săli de conferință, centre comerciale sau clădiri de birouri, sunt doar câteva dintre obiectivele imobiliare ale complexului, care ar putea fi construit în apropierea orașului Elin Pelin, aflat la o distanță de 24 de kilometri de capitala Bulgariei. Suma totală a investițiilor atinge suma de 750 de milioane de euro. „Sfânta Sofia” ar putea genera circa 1.850 de locuri de muncă, susțin oficialii bulgari. Mass-media i-a găsit mega-proiectului și un nume pe măsură: „Las Vegas-ul Bulgariei”, conform Realitatea TV.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed