CHIRICĂ de la PNL a dezvelit bustul lui Octavian Goga, cel care a promovat o politică profascistă

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a dezvelit, ieri, un bust al lui Octavian Goga, politician acuzat de antisemitism, despre care istoricul Ilarion Țiu a scris că a fost înmormântat cu zvastica nazistă pe piept. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, Elie Wiesel, afirmă într-o luare de poziție transmisă G4Media.ro că, în calitate de om politic, Goga a promovat politicile profasciste, iar administrația locală ar trebui să menționeze acete date din biografia sa, din respect față de victimele progromului din 1941.

Alexandru Muraru, reprezentantul Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a declarat, pentru G4Media, că a avertizat autoritățile locale despre trecutul lui Goga și a primit asigurări că bustul fie va fi îndepărtat, ”fie va fi menționată vizibil și foarte amănunțit activitatea antisemită și persecutorie” a acestuia.

Chirica nu a confirmat aceste variante, susținând că pe Goga ”nu ar trebui să-l legăm de cariera lui politică (…) am omagiat omul de cultură și doar atât”.

O instituție subordonată Primăriei Iași, al cărui manager, Andrei Apreotesei (foto jos), consilier județean PNL, tocmai a întrunit punctajul maxim pentru activitatea sa pe anul 2020, a girat dezvelirea unui bust al lui Octavian Goga, personaj politic extrem de controversat din perioada de dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial.

La eveniment a participat și primarul Mihai Chirica, și el membru PNL. Pretextul amplasării bustului a fost acela că, pe 1 aprilie 2021, s-au împlinit 140 de ani de la nașterea lui Goga.

”Este primul monument de for public din municipiul Iași dedicat acestei personalități a istoriei noastre. Bustul lui Octavian Goga, realizat în anul 1991 de sculptorul transilvănean Victor Cristea la Sighișoara, a fost achiziționat de Ateneul Național din Iași anul acesta și recondiționat de artistul plastic Ciprian Stratulat. Totodată, a fost dezvelită și o placă informativă la casa în care a locuit Octavian Goga în perioada Primului Război Mondial, care se află în str. Gheorghe Asachi, nr. 9”, se arată într-o postare de ieri, de pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Iași.

În plan politic, Octavian Goga este un personaj foarte contestat din cauza mai multor declarații și decizii pe care le-a luat înainte și în timpul mandatului de premier pe care l-a deținut în anii 1937-1938. Printre altele, a fost inițiatorul unui plan prin care sute de mii de evrei români urmau să fie deportați în Insula Madagascar. Conform istoricului Ilarion Țiu, Goga a fost înmormântat cu zvastica pe piept, aceasta fiind dorința sa.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, Elie Wiesel, arată, într-un punct de vedere transmis G4Media.ro, că Octavian Goga a promovat o politică profascistă în calitate de om politic și prim-ministru, în care ”antisemitisul era la loc de cinste”, și susține că administrația locală din Iași ar trebui să menționeze aceste lucruri în memoria victimelor Pogromului din 1941.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed