Situaţia este destul de bizară pentru că datele recensământului arată cu totul altceva, anume că populaţia a scăzut puternic.
Sigur, se poate presupune că cei care au plecat în străinătate au rămas înscrişi pe listele electorale. Dar scăderea populaţiei este importantă din cel puţin două puncte de vedere: numărul consilierilor locali este stabilit în funcţie de numărul populaţiei. Dacă populaţia scade, numărul consilierilor va fi mai mic, dacă creşte, invers.
Apoi, un candidat independent trebuie să adune semnături de la 2% din populaţia localităţii pentru a se înscrie în cursă. Dacă populaţia este mai mare, are nevoie de mai multe semnături. Dacă e mai mică, de mai puţine.
Iată cum este la Bucureşti: numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale este de 1.780.307; datele recensământului arată că numărul populaţiei cu domiciuliu stabil (inclusiv cei sub 18 ani care nu au drept de vot) este, în Capitală, de 1.883.425. Asta înseamnă că numai 100.000 de bucureşteni nu au drept de vot.
Datele Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei, pe lângă cifra de 18,3 milioane de cetăţeni înscrişi pe listele electorale (drept urmare, cu dreptul de a vota), relevă şi o altă cifră pe cei care de la autoritatea electorală permanentă nu au ştiut să şi-o explice, anume că din cei 18 milioane de cetăţeni, doar 17 milioane au cărţi de identitate. În mod practic, doar cei cu carte de identitate votează. Până la urmă câţi cetăţeni români au drept de vot : 17 milioane sau 18,3 milioane?