Cinci lucruri pe care Steve Jobs le-a interzis. Si pe care Apple le face

CNN Money a adunat laolaltă cinci lucrur pe care Steve Jobs le-a interzis, dar pe care Apple le face.

 

  1. Stylus-ul

 

Săptămâna aceasta, au apărut zvonuri potrivit cărora următorul model de iPad va veni echipat şi cu un stylus.

 

Ei bine, unul dintre lucrurile pe care Steve Jobs le ura cel mai mult erau chiar stylus-urile. „Dumnezeu ne-a dat 10 stylus-uri. Nu trebuie să mai inventăm noi încă unul”, spunea Steve Jobs, citat într-una din biografiile sale.

 

  1. Tabletele mici

 

La un an după moartea lui Steve, Apple a lansat iPad mini, un device cu o diagonală de 7,9  inci.

 

În luna octombrie a anului 2010, Steve Jobs declarase într-un interviu că diagonala de 10 inci este „dimensiunea minimă cerută pentru ca o aplicaţie să se vadă perfect pe o tabletă”.

 

  1. Telefoanele mari

 

A devenit aproape un obicei ca noul model de iPhone să fie tot mai mare. iPhone 5 a fost mai mare decât iPhone 4, iar iPhone 6, mai mare decât modelul precedent.

 

Tot în 2010, Jobs se declara total împotriva telefoanelor exagerat de mari arătând că „nu le poţi cuprinde cu mâna” şi, în consecinţă, nu le va cumpăra nimeni.

 

  1. Software inspirat din viaţa reală

 

Steve Jobs şi-a dorit ca software-ul de pe device-urile Apple să se inspire din viaţa reală. De exemplu, celebra pictogramă de la iBookStore reprezenta un raft pe care erau puse o serie de cărţi învelite în coperţi de piele. De asemenea, pictograma de la Note arăta exact ca filele unui caiet.

 

La un an după decesul lui Jobs, Apple l-a dat afară pe Scott Forstall, şeful departamentului de design de la Apple şi unul din preferaţii acestuia. La încă un an după acest eveniment, compania a renunţat definitiv la acest soft inspirat din viaţa reală.

 

  1. Acţiunile de caritate

 

Unul dintre lucrurile pe care Jobs le-a făcut în 1997 a fost să taie programele filantropice ale Apple, pentru că îşi dorea să readucă mai întâi compania pe profit. Apropiaţii spun că de fapt lui Steve Jobs nu-i plăcea să facă donaţii.

 

Când a devenit CEO al companiei în 2011, una dintre primele decizii ale lui Tim Cook a fost să relanseze programele filantropice ale companiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed