La începutul secolului al XIX lea, Europa intra în era post napoleoniană. Marile Puteri îşi reveneau după unda de şoc adusă de Napoleon pe bătrânul continent şi îşi reîmpărţeau sferele de influenţă. Imperiul austriac continua să supravieţuiască şi să domine zona germană, în timp ce Imperiul Ţarist domina estul. Imperiul francez şifonat după înfrângerea lui Napoleon recâştiga influenţă şi teren.
Anglia se bucura de roadele victoriei şi de sporirea rolului său în noua structură geo-politică a Europei. Imperiul Otoman de cealaltă parte se chinuia să supravieţuiască, fiind ”omul bolnav” al orientului ţinut în viaţă doar de ambiţia marilor puteri dornice să ţină Rusia în frâu şi să aibă o bună piaţă pentru desfacerea bunurilor. În acest context, Prusia, un stat militarist, îşi începea drumul către glorie.
Visul împăraţilor-soldaţi din Prusia era unificarea statelor Germaniei sub sceptrul lor. Totodată îşi doreau să scape de statutul de putere de mâna a doua şi de secund al Austriei în zona germană. Omul care a reuşit să creeze un Imperiu German şi să unifice micile şi numeroasele stătuleţe a fost Otto von Bismarck, un aristocrat din Prusia. Tot el a lăsat moştenire Europei un stat naţionalist, expansionist, dar şi o sumă de intrigi care vor duce la izbucnirea Primului Război Mondial. Bismarck a fost unul dintre cel mai importanţi oameni politici ai vremurilor sale, un veritabil făuritor de imperii.