Cine construieste cele mai multe apartamente

0

Capital a realizat un top al dezvoltatorilor imobiliari care au cele mai multe locuinţe în construcţie la nivel naţional. Cei zece investitori care au intrat în clasament au în diferite etape de construcţie un număr de 3.922 de apartamente, grupate în 25 de proiecte rezidenţiale, dintre care 63% fac parte din ansambluri amplasate în Bucureşti şi împrejurimi. Spre deosebire de anii de vârf ai pieţei imobiliare, când astfel de ierarhizări erau dominate de investitorii străini, acum lista cuprinde cu precădere antreprenori români.

 

În plus, jumătate din clasament este compus din nume consacrate în ultimii ani, care înlocuiesc dezvoltatorii ce au simțit puternic efectele crizei. O similitudine cu pleiada de investitori care s-au făcut cunoscuţi în 2007-2008 sunt planurile pe care le avansează noua generaţie de dezvoltatori. Cei zece antreprenori identificaţi de Capital îşi propun să construiască peste 23.000 de locuinţe, din care circa 35% sunt programate pentru oraşe precum Braşov, Arad, Timişoara, Oradea, Sibiu şi Cluj-Napoca, iar restul ar trebui ridicate în Bucureşti şi localităţile învecinate. Un element comun al acestor investitori este optimismul cu care privesc dezvoltarea sectorului rezidenţial în anii care urmează. Dacă preocuparea predecesorilor lor era creşterea constantă a preţurilor de vânzare, mesajul pe care îl transmite noua garnitură de antreprenori este că atenţia se îndreaptă acum spre volum.

 

„Dezvoltatorii au înţeles că au ajuns la o marjă de profit cu care se poate lucra şi se concentrează pe un volum mai mare de vânzări. În 2015, ritmul de vânzări va fi, probabil, dublu faţă de rezultatele din 2014, la nivelul pieţei bucureştene. Pentru anul viitor prevăd o revenire la situaţia din 2006“, preconizează Lucian Mateescu, directorul general al Impact Developer & Contractor, companie care pe parcursul acestui an a ajuns să fie controlată de Gheorghe Iaciu, investitor concentrat până acum pe sectorul comercial al pieţei imobiliare.

 

Avangarda rezidenţială


Robertino Georgescu şi Daniel Drăgulin, Simon Maurer, Ofer Lieberson, Dan Liviu-Marius şi Abu-Lail Akram, Petre şi Marilena Niculae sunt investitori care, deşi cu un istoric pe piaţa rezidenţială, au intrat în lumina reflectoarelor abia de curând. Foşti colegi de liceu, Georgescu şi Drăgulin fac parte din noul val de investitori care au pariat pe zona de sud a Bucureştiului, care a cunoscut o dezvoltare remarcabilă tocmai în perioada de criză. Cei doi au construit în zonele Popeşti-Leordeni şi Berceni circa 1.500 de apartamente croite după plafoanele programului „Prima Casă“. Au intrat în atenţia presei în septembrie, după ce au cumpărat terenul de 13,9 ha aferent platformei Policolor, unde vor să construiască circa 6.000 de locuinţe. În prezent, ei dezvoltă şase proiecte noi în zone precum Aviaţiei, Apărătorii Patriei, Policolor sau Mihai Bravu.

 

Simon Maurer, cetăţean german de origine română, a devenit un exponent al dezvoltatorilor de locuinţe din Braşov. Proiectul său, Avantgarden 3 a ajuns la un număr de 1.670 de apartamente finalizate. Antreprenorul mai are în construcţie cinci imobile cu 398 de locuinţe la Braşov şi intenţionează să replice modelul şi la Sibiu unde a finalizat deja primul bloc cu 90 de apartamente dintr-un proiect care presupune construcţia a 1.800 de unităţi. El a început deja la Sibiu construcţia a încă două blocuri. „La începutul anului, ne-am propus o creştere a vânzărilor cu 10% faţă de 2013, când au fost vândute în Braşov 365 de unităţi, iar până la această dată avem o creştere de peste 25%“, spune Liliana Ţene, directorul de marketing al Maurer Imobiliare. Compania a vândut în acest an 455 de apartamente la Braşov şi 145 de unităţi la Sibiu.

 

Omul de afaceri israelian Ofer Lieberson, proprietarul companiei Tagor, dezvoltă în paralel peste 360 de apartamente în patru ansambluri distincte. El are în stadiu de finalizare un prim bloc cu 76 de apartamente, amplasat în Pipera, care face parte dintr-un proiect cu 600 de unităţi; a început în septembrie dezvoltarea a încă două blocuri cu 75 de locuinţe în Bragadiru, care completează alte două imobile cu un număr similar de unităţi deja construite; mai are în lucru, la Arad, un bloc cu 11 etaje, format din 107 apartamente şi unul identic ca dimensiune în Timişoara.

 

mai multe, pe capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.