”Cine l-a lucrat pe Cîțu?” Cum au reflectat televiziunile scandalul despre premier, prins băut la volan

Antena 3 a început emisiunea Sinteza Zilei din prime-time despre dezvăluirile referitoare la premierul Florin Cîțu cu mesajul ”Cine l-a lucrat pe Cîțu?”. Minute în șir, moderatorul Mihai Gâdea a insistat pe accidentele auto ale lui Ludovic Orban, mai ales cel din 2007 în care actualul președinte PNL a anunțat cu 24 de ore întârziere că a acroșat un alt automobil. De asemenea, Antena 3 a insistat pe tema presupuselor probleme cu alcoolul ale lui Ludovic Orban, prezentând extrase din interviul acestuia la Kanal D în care a spus că în trecut a mai consumat alcool peste limită, dar că în prezent bea foarte rar.

Ulterior, în platoul Antenei 3 a fost invitat un avocat român din SUA, care a explică faptul că dosarul lui Florin Cîțu figurează ca distrus, nu este disponibil publicului, ci doar autorităților americane. El a spus că acesta e un indiciu al posibilei reabilitări a lui Florin Cîțu. Avocatul a spus că fapta săvârșită de Cîțu este infracțiune, nu contravenție, pentru că a încălcat legea penală.

Rareș Bogdan a intervenit și el în emisiune și a spus că momentul în care a apărut scadalul legat de Florin Cîțu este extrem de important. El a spus că marți seară s-a închis termenul până la care puteau fi depuse candidaturile la șefia PNL, astfel că nimeni nu mai poate intra în cursă. De asemenea, Rareș Bogdan a spus că dezvăluirea despre Cîțu vine din interiorul PNL și că miza internă e uriașă – cele 80 de miliarde de euro de la UE, plus bugetul național în creștere.

În aceeași emisiune, parlamentarul USR Emanuel Ungureanu a criticat dur condamnarea lui Cîțu în SUA și a spus că acesta nu mai poate fi ministru sau premier.

La România TV, evenimentul a fost trecut cu vederea cea mai mare parte a zilei, cu știri de câteva zeci de secunde. Subiectul Cîțu a fost abordat timp de câteva minute în emisiunea din prime-time a lui Victor Ciutacu, în care Mihai Tudose, fost premier PSD, a spus că Florin Cîțu nu mai pote fi premier. După câteva minute, pe RTV a reînceput subiectul Clotilde Armand, cu burtiera ”Ce făceau în miez de noapte Clotilde, soțul ei și Dan Barna?”

La începutul fiecărei transmisiuni referitoare la amenda primită de Florin Cîțu reporterii Digi 24 sau moderatorul începeau prin a sublinia că informația a apărut pe un site ”care promovează legalizarea marijuanei”. Pe întreg timpul alocat în emisiunea din prime time moderatorul Cosmin Prelipceanu și invitații săi, Stelian Muscalu și Ion M. Ioniță, au insistat pe aspectul referitor la scurgerea informației din zona ”rivalilor politici” ai premierului din cursa internă pentru șefia PNL, dar și pe faptul că partidul este grav afectat de astfel de episoade: ”Întrebarea este dacă partidul își va mai reveni după această luptă?”, a fost o întrebare frecvent rostogolită în timpul emisiunii din prime time.

Realitatea TV a prezentat informația în prime time condamnându-l vehement pe Florin Cîțu ”pentru că a mințit fără să clipească” atunci când a spus că amenda reprezintă doar o contravenție. Și invitații, printre care și Ninel Peia (fostul candidat la prezidențiale din partea Partidului Neamul Românesc, care a fost dat dispărut în timpul campaniei electorale din 2019, n.red.), l-au criticat dur pe prim-ministrul Cîțu, folosind uneori apelative jignitoare la adresa acestuia. Moderatorul și unul dintre invitați au vorbit chiar de o ”dublă încadrare penală” a premierului, punând pe tapet problema obținerii certificatului ORNISS (privind accesul la informații secrete de stat, n.red.) de către acesta, deși a fost condamnat penal în SUA.

La B1 TV subiectul a fost dezbătut de deputații AUR Antonio Andrusceac, Virgil Guran de la PNL, Cristian Diaconescu de la PMP, Gabriel Zetea de la PSD și sociologul Marius Pieleanu care susținea că premierul Florin Cîțu trebuie să își dea demisia, dar nu pentru că a fost amendată în urmă cu 20 de ani, ci pentru că ”a mințit prin omisiune”. În timpul emisiunii moderatorul a insistat pe detaliile referitoare la amendă, document care a fost dezbătut și analizat în detaliu. O altă temă dezbătută a fost dacă premierul a fost sau nu la închisoare în SUA timp de două zile.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed