Ciocniri violente între poliţie şi manifestanţi la Marrakech, Maroc

0

‘Treizeci de persoane au fost arestate vineri la Marrakech pentru că au organizat o manifestaţie neautorizată’, se menţionează într-un comunicat al ministerului care precizează că persoanele în cauză au comis ‘acte de violenţă şi de vandalism’ şi au aruncat cu pietre asupra forţelor de ordine şi a cetăţenilor.

 

Potrivit martorilor oculari, cel puţin 60 de persoane au fost rănite în cursul violenţelor. Unul dintre aceştia a informat că patru manifestanţi au fost grav răniţi, însă bilanţul nu putut fi confirmat din surse medicale. Conform martorilor, manifestaţia a fost dispersată cu ajutorul gazelor lacrimogene şi a tunurilor cu apă.

 

Guvernul islamist de la Rabat condus de Abdelilah Benkirane, instalat la putere în urmă cu un an în contextul Primăverii arabe, se confruntă cu un val de nemulţumiri sociale, în timp ce ţara este traversată de o criză economică.