Ciolacu: Aşa cum am promis, corectăm în Parlament OUG ale Guvernului. Solicit PNL o minimă decenţă

„Aşa cum am promis, corectăm în Parlament ordonanţele Guvernului PNL. Este cea mai rapidă modalitate de a veni în sprijinul economiei. Asta, după ce liberalii au blocat la Curtea Constituţională proiectele de lege privind amânarea plăţii ratelor bancare şi a utilităţilor, votate de întreg Parlamentul (cu excepţia PNL)”, a scris liderul interimar al PSD, pe Facebook.

 

Marcel Ciolacu a precizat că în comisiile de specialitate, social-democraţii au susţinut şi au votat următoarele măsuri: eliminarea dobânzii la dobândă pentru toate tipurile de credit; posibilitatea ca şi restanţierii – „care sunt cei mai vulnerabili” – să beneficieze de amânarea ratelor; extinderea măsurilor de amânare a ratelor la creditele bancare şi pentru firmele ale căror venituri s-au diminuat cu 15% din cauza crizei (nu cu 25% cum prevăzuse Guvernul PNL); posibilitatea amânării ratelor, cu până la 18 luni, pentru producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei; extinderea, până la 25 octombrie, a termenului de plată pentru impozitul pe profit; acordarea unei bonificaţii de 10% tuturor firmelor care achită la scadenţele normale impozitul de profit, „corectând discriminarea făcută de PNL”.

 

El a adăugat cele două proiecte de lege privind aprobarea OUG 37/2020 şi OUG 33/2020 vor intra joi la votul final în plenul Camerei Deputaţilor.

 

„Solicit PNL o minimă decenţă, de a nu-şi contesta la Curtea Constituţională proiectele de lege care aprobă ordonanţele emise de propriul Guvern. Nu serveşte nimănui blocarea politică a unor prevederi legale de maximă importanţă şi ajutor pentru români şi pentru economia ţării”, a adăugat Ciolacu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed