AcasăPoliticCiolacu, despre salariile aleșilor locali: Le susțin. Sunt doar 3.100 de persoane

Ciolacu, despre salariile aleșilor locali: Le susțin. Sunt doar 3.100 de persoane

Șeful PSD, Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu pentru Antena 3 că susține majorarea salariilor aleșilor locali, explicând că, în opinia sa, mersul este unul corect.

Șeful PSD a explicat pentru Antena 3 că aleșii locali au rămas încadrați în grila de salarizare din 20117-2018, susținând că majorarea veniturilor adoptată marți de parlamentari „este un lucru corect”. 

„Am văzut şi eu ştirile. E complicat să explici celor de acasă care se uită la noi, tehnica legislativă. Sunt de acord cu majorarea salariilor la primari, pentru că e o diferenţă între legea 153 şi grila demnitarilor. Au rămas încă în grila de 2017-2018 şi oricum nu vor fi aduşi la zi. Vor fi aduşi la anul 2021”, a susținut liderul PSD. 

Întrebat de unde vor fi găsiți banii pentru plata salariilor majorate, președintele social-democraților a explicat că „vorbim de 3.100 de persoane”, concluzionând că „nu e un fenomen de masă, dar e un lucru corect”.

Salariile aleșilor locali, majorate de Parlament 

Aleșii locali au obținut marți o decizie favorabilă, după ce parlamentarii au votat majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care sunt mărite salariile aleșilor locali cu 10% de la 1 noiembrie 2022.

Propunerea a trecut cu 168 de voturi „pentru” și 79 „împotrivă”.

Decizia adoptării proiectului a fost ca urmare a presiunii venite dinspre primarii și șefii de Consilii Județene. De asemenea, mărirea lefurilor pentru aleșii locali a fost împinsă în față în Coaliție de UMDR, care a cerut inclusiv urgentarea adoptării. Urgentarea ar putea fi însă detaliul ce ar putea periclita trecerea de filtrul constituțional, în cazul atacării la CCR, potrivit unor surse „Adevărul”. Invocarea procedurilor grăbite de adoptare a dus în trecut la declararea drept neconstituțională a pensiilor speciale pentru parlamentari, în primăvara trecută. 

Proiectul, atacat la CCR

De altfel, USR a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională proiectul adoptat de parlamentarii Puterii. 

Reprezentanții Opoziției s-au opus și la dezbaterile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, reprezentanții USR cerând oprirea oricăror măriri de salarii, prin vocea lui Claudiu Năsui, iar Cristian Seidler a anunțat că proiectul va fi atacat la CCR.

Adoptare cu scandal 

Tot în timpul dezbaterilor din comisii, reprezentanții AUR au pornit un scandal, în care parlamentarii Dan Tanasă (AUR) și Gabriel Zetea (PSD) au fost la un pas de a se îmbrânci. 

De altfel, Geoge Simion a lansat mai multe acuzații la adresa parlamentarilor Puterii. „Le creșteți pe ale voastre”, le-a spus șeful AUR parlamentarilor în timpul dezbaterilor pe proiect.

În replică, Zetea a susținut că este vorba despre creșterea salariilor angajaţilor primarilor. „Ai fost într-o singură primarie? Când ai intrat ultima oară într-o primărie? Nu va mai bateti joc de angajatii din primarii”, a spus Gabriel Zetea. 

„Domnul George Simion sunteți cu oamenii, cu poporul? Știți că angajații din admnistrația locală nu pot sa crească salariile la zeci de mii de români. Îți place că ai salarii de 2.000 lei? Poți să trăiești cu două mii, George?” , i-a mai spus Gabriel Zetea lui George Simion. 

De altfel, liderul AUR a fost ținta ironiilor unora dintre parlamentari, fiind numit „Georgeta Simeleone” cu aluzie la Giorgia Meloni. 

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.